Campionate

FOTO Prima reacție a lui Yasin Hamed după primirea avută la naționala Sudanului: „Mă simt ca un adevărat Messi!”

Articol de Justin Gafiuc, Răzvan Luțac  —  Wednesday, 06 November 2019

Yasin Hamed (20 de ani, atacant) a fost convocat în premieră pentru naționala Sudanului și au apărut fotografii cu el aflat în țara în care s-a născut tatăl său.

În urmă cu 3 săptămâni a apărut informația că fotbalistul lui Sepsi a acceptat să joace petru reprezentativa din Sudan, aceștia dorindu-și foarte mult ca jucătorul format la Liberty Salonta să îmbrace tricoul naționalei cu un singur trofeu în palmares, Cupa Africii, obținut în sezonul 1969 - 1970.

Pentru Sudan urmează „dubla” din calificările pentru Cupa Națiunilor Africii cu Sao Tome and Principe și Africa de Sud, partide programate pe 13, respectiv 19 noiembrie.

Hamed, emoționat de primire

„Am avut parte de o primire fantastică. O mașină m-a preluat direct de la scara avionului, am fost condus apoi pe un circuit separat pentru controlul pașapoartelor, o mulțime de oameni m-a întâmpinat. M-a așteptat un oficial foarte important al federației, dar și președintele lui Al Hilal, care e aici unul dintre cele mai puternice și potente cluburi. 

Pentru prima dată în viață m-am simțit cu adevărat fotbalist, ca un adevărat Messi. Bagajele și actele mi-au venit direct la hotel. Entuziasmul e mare pentru că, din câte am înțeles, e pentru prima dată în istoria naționalei sudaneze când vin jucători din Europa. Acum e vorba despre mine și încă doi colegi. Joi este reunirea oficială a lotului, abia aștept să cunosc echipa, grupul. 

E și pentru mine o experiență fantastică, pentru că sunt prima dată în Africa și totul e complet nou. Sunt fericit că am făcut această alegere, dacă în România n-am avut șanse la nivel de națională. Și tata e foarte mândru, la sosire a dat și el interviu”, a declarat Hamed pentru GSP.ro. 

Hamed, care are selecții la naționalele de juniori ale României, a jucat de-a lungul carierei pentru Liberty Salonta, ASA Tîrgu Mureș, Pandurii Tg. Jiu și CFR Cluj, în prezent fiind fotbalistul lui Sepsi Sf. Gheorghe.

400.000 €este cota de piață a lui Yasin Hamed, potrivit Transfermarkt

VEZI ȘI:

CHELSEA - AJAX // VIDEO Golul serii în Champions League a fost un autogol » Hakim Ziyech, „deposedat” de o reușită superbă contra lui Chelsea

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.