Liga 2

U CLUJ - UTA 1-1 // VIDEO Adrian Falub: „Noi nu avem foame să câștigăm meciurile” + Moment amuzant legat de Daniel Pancu

Articol de Eduard Apostol  —  miercuri, 06 noiembrie 2019

U Cluj a obținut un punct pe finalul meciului cu UTA Arad, scor 1-1, în cadrul meciului rămas restant din etapa a șasea a Ligii 2, iar Adrian Falub (48 de ani) a declarat că echipa sa nu are ca obiectiv promovarea. 

„A fost un meci echilibrat. Până la urmă am luat un punct după un meci pe care l-am început foarte bine, dar am luat un gol impardonabil, pe o greșeală pe care nu pot să o înțeleg. Și la meciul cu Ripensia am luat același gol din lovitură liberă. Ei au avut ocazii mai clare, dar noi am dominat jocul. Am avut situații, am vrut să jucăm, dar atât am putut azi. E un punct echitabil, cred eu”, a spus Adrian Falub, după meci.  

Întrebat despre șansele arădenilor la promovare, Falub consideră că UTA are toate atuurile să îndeplinească acest obiectiv.  

UTA nu știu dacă are prima șansă, dar cu siguranță poate să promoveze. E o echipă care joacă ceea ce își propune. Se închide foarte bine și atunci când vrei să promovezi trebuie să iei puncte, trebuie să te închizi să nu iei gol. Noi nu reușim să facem lucrul ăsta, pentru că facem niște greșeli personale nu de echipă. Noi am făcut ceea ce ne-am propus, dar când iei gol așa ușor e dificil să iei puncte împotriva unei echipe care se închide foarte bine”, a spus antrenorul celor de la UTA.  

Cu FCSB în Cupa României, deși a pierdut, scor 0-1, U Cluj a făcut un meci bun. Întrebat de ce echipa sa nu poate fi constantă, Adrian Falub a explicat: „Noi nu avem foame ca să câștigăm meciuri. Nouă ne place să jucăm meciurile cu Steaua, cu echipele cu care este o atmosferă frumoasă, dar dacă vrei să câștigi un campionat trebuie să ai constanță. Noi asta nu avem, noi trăim pentru meciurile importante, cum am trăit pentru meciul cu Steaua. Ăștia suntem în momentul ăsta” 

„Cu Rapid nu e un meci de totul sau nimic”

Pentru U Cluj urmează meciul din deplasare cu Rapid, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2, iar antrenorul „șepcilor roșii” consideră că această partidă nu este vitală.  

„Cu Rapidul va fi un meci de totul sau nimic în condițiile în care și Rapidul are nevoie de puncte și U Cluj? Și Pancu e în pericol” a sunat întrebarea adresată de către un jurnalist, având ca subînțeles faptul că antrenorul clujenilor și-ar putea pierde postul. Falub a răspuns râzând: „De ce și Pancu?”.

Nu e un meci de totul sau nimic. Ei au ca obiectiv să promoveze, noi, să ne salvăm de la retrogradare. Nu cred că dacă nu câștigăm cu Rapid suntem retrogradați. De asta nu e un meci de totul sau nimic pentru noi, poate pentru ei. E un meci important și încercăm să luăm puncte din fiecare meci”, a spus Adrian Falub.  

VEZI ȘI: 

U CLUJ - UTA 1-1 // VIDEO Laszlo Balint, despre promovarea în Liga 1: „E o discuție aprinsă” + Întrebarea care l-a enervat

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.