Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CFR CLUJ

DINAMO - CFR CLUJ // Jucătorii lui Dinamo s-au mobilizat » Nu îi mai afectează problemele financiare: „Punctele nu se mai întorc”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 09 noiembrie 2019

Dinamo joacă împotriva campioanei CFR Cluj în etapa #11 din Liga 1, iar jucătorii din „Ștefan cel mare” s-au mobilizat în ciuda problemelor financiare din cadrul clubului. 

  • Dinamo - CFR Cluj se joacă duminică, de la ora 19:00, în „Ștefan cel Mare” și va fi transmis pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport, dar și liveTEXT pe GSP.ro.  

„E o atmosferă bună. Noi am vorbit despre lucrurile astea când a fost discuţia că se vinde sau nu se vinde. Am strâns rândurile, am vorbit între noi şi trebuie să fim puternici, că nu avem altceva de făcut. Trebuie să luăm punctele, că punctele nu se mai întorc”, a spus Ioan Filip, la conferința de presă.  

În ceea ce privește meciul cu CFR Cluj, Filip este conștient de valoarea trupei lui Dan Petrescu, dar speră ca echipa sa să fie avantajată de faptul că joacă pe teren propriu.  


„Poate dacă pierdeau, le lua din moral, dar aşa vin cu încredere. Dar putem să privim şi noi că suntem pe un drum bun, chiar dacă am pierdut la Craiova. O să fie un meci... na, normal, greu. Joci cu campioana, liderul, o echipă experimentată, cred că au cel mai bun lot din Liga 1, 2-3 echipe cred că poate să pună pe hârtie. O să avem un meci foarte dificil, dar trebuie să ţinem cont că jucăm acasă”, a mai spus Ioan Filip. 

VEZI ȘI: 

DINAMO - CFR CLUJ // Dusan Uhrin îi întoarce laudele lui Dan Petrescu: „Nu cred că am făcut minuni. El a făcut” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.