Corona a învins la Bistrița, scor 27-25, în derby-ul românesc din Cupa EHF. E a șasea victorie consecutivă a brașovencelor în disputa cu bistrițencele.
Gloria Bistrița învinsese marți, pe teren propriu, pe SCM Rm. Vâlcea, campioana României, iar Corona făcuse egal miercuri, cu CSM București, în două meciuri care au refăcut calculele la titlu în Liga Națională.
Cele două formații s-au întâlnit sâmbătă seara, în prima manșă din turul 3 al Cupei EHF. Debutante în Europa, bistrițencele pierduseră ultimele 5 întâlniri directe cu brașovencele, în campionatul intern, și păreau că au un complex în fața echipei de sub Tâmpa.
Corona a început mai bine, a condus în primele 18 minute, după care Gloria a trecut în față. Valentina Elisei Ardean a fost, la 37 de ani, cea mai bună jucătoare din tabăra gazdelor, ea evoluând și pe post de extremă, dar și pe poziția de inter stânga. Pristăvița și Ilina au contribuit și ele la revenirea bistrițencelor, care au intrat la vestiare cu două goluri avantaj, 15-13.
Au fost doar două goluri pentru că Daciana Hosu, portarul Brașovului, a făcut miracole între buturi.
După pauză, cele două echipe au făcut foarte multe greșeli, au ratat mult, iar nivelul jocului ambelor echipe a fost cu mult sub cel arătat cu Vâlcea și CSM București. Gloria a mai rămas în avantaj până în minutul 54, la 24-23. În ultimele 6 minute, jocul s-a schimbat, mai ales datorită evoluției Sorinei Târcă și a Elizei Buceschi. Corona a trecut în față și a câștigat cu 27-25, scor care le pune clar în postura de favorite la calificare.
Evoluție foarte bună și pentru pivotul Georgiana Ciuciulete și extrema Ivona Pavicevici, la Corona. Returul e pe 17 noiembrie, sub Tâmpa.
FOTO: Dan Potor
„Mă așteptam la un meci greu, Bistrița e o echipă foarte bună, în ultimul timp au arătat că sunt în formă. Recunosc, nu mă așteptam să mă surprindă cu apărarea centrului om la om, au făcut-o foarte bine, ne-am revenit greu. Vreau să-mi felicit fetele, nu au cedat niciun moment. Am câteva fete tinere, și Gloria e debutantă în cupele europene, tocmai de aceea spun că nu a fost ușor. Am intrat în joc, mai ales în repriza a doua, mă bucură rezultatul, dar nu este decisiv. Mai avem încă o manșă, dar cred că plecăm de la 50-50%” - Ion Crăciun, antrenor Corona Brașov
„A fost debutul nostru în cupele europene, din păcate, cu o înfrângere. Declaram după tragerea la sorți că nu-mi doream Brașovul, aveau un ascendent moral în fața noastră. Cred că în condițiile în care eram mai concentrați, nu se ajungea aici. Greșelile individuale, graba noastră în joc, au făcut diferența. Cu siguranță că nu totul se termină aici. Cât va mai fi vreo șansă, o vom juca până la capăt” - Horațiu Pașca, antrenor Gloria Bistrița
„Meciul a avut un nivel ridicat, dar nu cred că s-a jucat calificarea. Șansele cred că rămân egale. Ne-a costat lipsa de concentrare din repriza a doua. Îmi doresc să putem să refacem handicapul și noi să ajungem în grupele Cupei EHF” - Laura Pristăviță, centru Gloria Bistrița
„Cred că a fost un meci plăcut, ne-am bucurat pentru victorie, dar calificarea nu e jucată. S-au întors meciuri de la 9-10 goluri, cu atât mai mult două goluri. Noi ne-am bucurat doar pentru victoria de azi, de acum ne gândim doar la meciul retur” - Georgiana Ciuciulete, pivot Corona
Gloria Bistrița 25
Elisei 8, Ilina 4, Vasileuskaia 3, Pristăvița 3, Dincă 2, M. Costa 2, Rațiu 1, Bloj 1, Zegrean 1. Antrenor: Horațiu Pașca
Corona Brașov 27
Tîrcă 6, Pavicevici 5, Ciciulete 4, Bazaliu 3, Buceschi 3, Gomes 2, Bucur 2, Laslo 2. Antrenor: Ion Crăciun
{{text}}