”În cazul de lipsire de libertate de la Caracal, s-a acționat confuz, ca atunci când ai la comandă oameni fără valoare. Un singur exemplu de cât de jos s-a ajuns: după demiterea lui Ioan Buta, șeful actual al poliției este Florian Dragnea, fostul locțiitor pe judiciar, care chiar el ar fi trebuit să coordoneze găsirea fetei! Dar nu știe cum pentru că Dragnea a fost adus de Carmen Dan la comanda IGPR fără să aibă experiență relevantă în afara biroului! Ce să coordoneze?”, explică un ofițer de poliție.
Efectele ”politizării și pilăraiei din ministerul de interne” se văd în cazul de la Caracal, susține un ofițer activ, cu mare experiență în munca operativă de poliție. Sub condiția confidențialității, el furnizează informații exacte despre cum s-a acționat, cum a fost găsită casa și descrie un larg fenomen de deprofesionalizare.
-Bună ziua, de ce casa a fost descoperită atât de târziu?
-Întâi de toate, e corect ca publicul să știe cum a fost descoperită. Pentru că nu tehnologia găsește ceva, ci oamenii, polițiștii. Multă lume insistă pe imprecizia STS…
-… e normal ca toată lumea să dea explicații, STS nu e deasupra lucrurilor doar pentru că e serviciu secret.
-OK, înțeleg ce spuneți. Eu sunt polițist și am informații despre ce s-a întâmplat în interior. Atenție, nu sunt secrete. În primul rând, au existat neînțelegeri între procurori pe caz, între Parchetul local și DIICOT.
În al doilea rând, poliția din Caracal a acționat fără eficiență. Și pe carioajul STS dacă lucrau, cu cinci echipe, găseau casa în câteva ore de la 11, când a sunat fata
-Cum?
-E parte a meseriei noastre, de polițiști de teren. Batem la porți cu o legendă, ”Bună ziua, coană Frosinica, a evadat un om periculos, hai să ne uităm să nu cumva să se fi ascuns la dumneavoastră în curte”. Tragi cu ochiul, vezi cum se comportă oamenii când le intri în curte. Întrebi din vecin în vecin cine are câini. Poliția de acolo are aceste informații, știe cine are brad în curte, cine are doi câini, informații pe care Alexandra le dăduse la telefon. Eu nu zic că e simplu, că ceva în poliție se face bătând din palme, dar se face! Nicăieri în lume nu stai, ca polițist, doar la mâna tehnologiei. Din păcate, la noi în ultimii ani se merge spre rău.
-De ce?
-PSD a politizat până și operativul poliției! Să fim sinceri, toate partidele s-au băgat în MAI, dar, până acum cîțiva ani, măcar nu s-au atins masiv de operativ. Păi să ne uităm la poliția Olt. După tragedie, l-au demis pe adjunctul Cristian Voiculescu, mulțumesc, e târziu, răul a fost făcut. Acum câțiva ani, Voiculescu a fost adus ca adjunct cu proptele politice în locul lui Edi Bâlă, judiciarist vechi, la Pitești și apoi la Olt. L-au schimbat politic pe Bâlă cu unul mult mai slab ca el. Și uite că se vede! La fel stau lucrurile în cazul actualului șef al Poliției Române, Florian Dragnea.
-Cel nou, instalat acum, după tragedie?
-Da, și despre care înțelegem în poliție că trage sforile să fie numit pe funcție definitiv. A fost adus la comandă de Carmen Dan, are ultimii 13 ani în birou, din 38 cât are cu totul, de viață. A fost și sef de cabinet pe la secretarii de stat.
Poate îl întreabă cineva dintre parlamentari pe Florian Dragnea, la audierile de luni, câte zile de experiență are în afara biroului? Cum să ajungă un ofițer fără experiență operativă importantă șeful poliției române?!
-Să revenim la felul în care a fost găsită casa, vă rugăm.
-În Dolj era una dintre mașinile de localizare a Direcției de Operațiuni Speciale, care se ocupase de un alt caz.
-Traficanții de oameni de la granița SUA-Mexic?
-Nu știu exact, nu vorbesc decât ceea ce știu. Mașina cu aparatură de localizare a mers la Caracal. Telefonul fetei era închis. Și, în ciuda poveștilor din filme, nu poți repera un telefon închis, chiar și cu o tehnologie scumpă, așa cum România are. Dar, la comandă, la DOS în București, era un adjunct profesionist. Ei au făcut analize pe informațiile avute. Adevărul e că acea casă a fost localizată, din București, de ofițerul Dan Tatu, un vechi meseriaș apolitic. De ce mai departe nu au intrat cei de la fața locului, asta e o chestiune care ține de procurori și de polițiști. La cazurile de lipsire de libertate, nu aștepți mandat.
-Se vehiculează varianta că dacă SRI putea în continuare să colaboreze cu procurorii ar fi găsit casa mai repede.
-Astea sunt prostii! SRI nu a acționat în cazurile de privare de libertate, de copii pierduți. Infracționalitatea e rezolvată de noi, polițiștii, sub coordonarea procurorilor. Pe mine, ca polițist, nu mă interesează ”Binomul” sau PSD sau nimic. Nu țin cu niciunii, cine vrea să victimizeze SRI sau pe altcineva, nu mă interesează!
Că politicienii numesc la comandă, în multe cazuri din toată țara, oameni care nu se pricep, atâta îi duce capul. Însă eu cu polițiștii care acceptă am o problemă: cum să primești tu funcții care te depășesc, când miza este viața umană?!
{{text}}