Astăzi a circulat informația potrivit căreia suspectul Gheorghe Dincă a mărturisit la DIICOT Craiova că a ținut-o vreme de trei luni prizonieră pe Luiza Melencu. Tânăra de 18 ani, dispărută pe 14 aprilie 2019, ar fi fost violată repetat și ucisă abia în iulie.
Informația privitoare la declarația suspectului nu e corectă, au spus surse judiciare pentru Libertatea.
”Nu e adevărat că a mărturisit că a ținut-o pe Luiza trei luni, a recunoscut că a omorât-o în aceeași zi”, au precizat cei care cunosc conținutul interogatoriului de la DIICOT.
Important e următorul lucru: discutăm, deocamdată, despre ce pretinde bărbatul de 66 de ani.
Pentru că, în dosarul Caracal, DIICOT nu are nici o probă materială a Luizei, ci doar mărturia lui Gheorghe Dincă, și de aceea procurorii nu vorbesc în acest moment despre ”un criminal în serie”.
Tot în cazul Luizei Melencu există informația, de data asta pe fapte, nu pe declarații, că atât mama, cât și bunicul acestei au fost supuse probei cu detectorul de minciuni.
”Procurorii le-au cerut consimțământul, iar familia și l-a dat. Ei nu au fost considerați suspecți, dar procurorii au apelat la poligraf pentru că existau contradicții între declarațiile mamei și ale bunicului. De asemenea, anchetatorilor li s-a părut că bunicul poate avea un comportament simulat”, a precizat un magistrat care cunoaște cazul.
Ambii au trecut testul la detector, chiar dacă, ”în cazul bunicului la una dintre întrebări a existat o anomalie, dar nu la întrebarea principală, cea referitoare la dispariție”.
{{text}}