Antwerp, echipa lui Ladislau Bölöni, a câștigat meciul cu liderul Club Brugge, 2-1. Antrenorul român a scăpat de iminenta demitere, echipa sa răsturnând rezultatul în repriza secundă, într-un meci întrerupt 10 minute înaintea pauzei din cauza fanilor
Cu o singură victorie în ultimele cinci etape, Bölöni era cu spatele la zid. Încă un eșec și n-ar mai fi prins meciul 100 la Antwerp. Dar ce reacție a avut echipa sa, tocmai în fața liderului din Jupiler Pro League! Conduse la pauză, gazdele au revenit într-o repriză secundă formidabilă cu Bruges. Declicul s-a produs practic în finalul primei părți, când arbitrul a întrerupt meciul 10 minute. Iar timpul s-a oprit la 42:13, după ce fanii gazdelor au bombardat un asistent cu pahare de bere!
Șocul paharelor de bere
Antrenorul român s-a agitat ca un leu pe holurile dintre vestiare, a discutat cu centralul, căutând soluții să revină în joc. De-atunci, Antwerp a dominat și presiunea pusă și de public pe adversari a produs efecte, confirmând cifrele mai bune ale gazdelor (numai posesia a aparținut lui Brugge).
Mbokani a dat semnalul. Congolezul a scos abil un penalty, pe care l-a transformat cu fentă (49). Apoi Lamkel Ze a pornit într-o cursă fantastică pe stânga, a centrat în forță de pe linia de fund și mingea deviată de Buta l-a atins pe Mignolet, intrând în plasă. Autogol (64) și 2-1. Camerunezul a ales să se bucure așezându-se pe un scaun din fața peluzei, declanșând nebunia pe stadion.
0 victoriiavea Bölöni în precedentele șase dueluri cu Brugge, trei eșecuri și trei egaluri. Din mai 1997 nu mai câștigase Antwerp contra „negru-albaștrilor”
S-au apărat eroic
Au urmat minute de atacuri disperate ale oaspeților, dar apărarea a rezistat. Hoedt l-a salvat pe Bolat la șutul de 2-2 al lui Vanaken. Schrijvers, care deschisese scorul, a trimis peste bară și Antwerp a scăpat fără gol și fără lovitura de la 11 metri reclamată de Vanaken la hențul lui Buta. Pe contră, Mbokani putea majora diferența, dar Sobol a scos de pe linie. Loți respiră mai liniștit.
Astfel, Antwerp a urcat pe locul 5, la trei puncte deasupra zonei din afara play-off-ului. Echipa lui Boloni are 24 de puncte în 14 meciuri. Bruges are 33 de puncte și e lider.
{{text}}