Deși Alexandra a sunat la ora 11 implorând să fie salvată, polițiștii și magistrații care au coordonat căutarea au ajuns în Caracal după-amiază, fiecare din propriul motiv.
Pe 25 iulie 2019, poliția din mai multe localități ale județului Olt a ținut bilanțul primei jumătăți de an.
În raportul către CSAT, Ministerul Afacerilor Interne arată ce întârzieri a generat alegerea ofițerilor superiori de a rămâne la bilanțuri, în loc să reacționeze rapid la alerta că au un caz de sechestrare și viol.
Când, la ora 11:50, ofițerul de serviciu de la IPJ Olt l-a sunat pe comisarul-șef Nicolae Alexe, cel care asigura comanda poliției din județ, și l-a informat despre caz, Alexe i-a zis să ia legătura cu un subordonat care să meargă la fața locului ”spunându-i că el se află la bilanțul Poliției Potcoava”!
Mai apoi, când a fost întrebat de ce a făcut asta, Alexe a spus superiorilor că nu i s-a spus despre ce e vorba, dar ofițerul de serviciu a explicat clar că el ”l-a informat pe ofițer cu privire la sechestrarea și violarea minorei” încă de la 11:50. După ce Alexandra sunase la 112.
Alexe era, conform procedurilor, șeful operațiunii de căutare, dar el a preferat să rămână la bilanțul Poliției Potcoava (orele 11-13), iar apoi dus și la cel de la Scornicești (orele 13-16).
Contactat de Libertatea, șeful poliției Scornicești, Marian Scaete, a negat că ar mai fi existat ”un pahar de șampanie după”. ”Nu mai sunt vremurile acelea, când mai vorbeam la o cafea după bilanț, acum toată lumea se grăbește acasă. La ora 4 după-amiază au plecat toți”, a spus el. Numai că deja, era foarte târziu.
Nicolae Alexe a ajuns la Caracal ”împreună cu comisarul-șef S.I. la ora 18:15-18:30”, conform datelor oficiale din raportului MAI. Abia atunci ”s-au documentat cu privire la activitățile desfășurate până la acel moment”.
Tot după-amiază, au ajuns la Caracal, venind dinspre Craiova, cei doi procurori DIICOT care aveau probele, poza mașinii și numărul de telefon din cazul Luizei! DIICOT a confirmat că „procurorii de la DIICOT Craiova au ajuns la Caracal după-amiaza. S-au întâlnit cu procurul de caz de acolo, pentru că voiau sa vadă dacă sesizarea aceasta are vreo legatura cu dosarul lor. Din câte știu eu, la fața locului, adică în fața curții lui Gheorghe Dincă, procurorii DIICOT n-au fost in acea zi.”
Chiar și Cristian Popescu, procurorul de caz, a sosit la sediul Poliției din Caracal aproape de ora 19, el venind de acasă.
Ca totul să fie complet, procurorii DIICOT Craiova, care priveau cazul Luizei ca unul de trafic de persoane, urmărind o rețea, au arătat celorlalți din echipă fotografia mașinii Renault Megane abia la 11 noaptea! ”Ei n-au avut încredere că nu se scurg informații”, susține o sursă judiciară pentru Libertatea.
Dar ele oricum s-au scurs. Din mesajele publicate de ziar rezultă că polițistul Alexe, cel audiat azi la Secția Specială de Investigare a Magistraților, le-a furnizat lui Rădoi, apropiatul șefului IPJ Olt și conducătorul grupării cu același nume.
{{text}}