Sporturi   •   Investigatii extrasport   •   TOLO.RO

Ministrul Cuc l-a uns șef la Tarom pe Valentin Gvinda, un pilot care a avut suspendată licența de instructor de zbor vreme de trei ani pentru fraudă!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 18 octombrie 2019

Autoritatea Civilă a confirmat azi oficial pentru Libertatea că proaspătul director general al companiei naționale aviatice n-a putut activa ca instructor între 2013 și 2016, din cauza unor ”practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului”. Gvinda a inventat că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia!

de Ștefan Pană, Cătălin Tolontan

Valentin Gvinda, noul șef al Tarom, este angajat al companiei din 2017, exact un an după ce el a reprimit licența de instructor, pierdută în 2013 pentru un fals în acte.



Valentin Gvinda


El a zburat cea mai mare parte a carierei în aviația utilitară și apoi a fost angajat al Autorității Aeronautică Civilă Română (AACA).

Povestea falsului este cunoscută de mai mulți oameni din aviația românească.

„Gvinda a fost angajat în companie în 2017 fără un interviu sau concurs direct pe funcția de comandant detașament ATR și pilot examinator – cea mai înaltă funcție în cadrul detașamentului ATR”

Angajat al Tarom

Aceeași sursă susține că ”angajarea lui Gvinda atât de sus a fost o situație atipică întrucât tuturor piloţilor le sunt verificate înainte de angajare cunoștințele teoretice și practice. Și în același timp, angajarea a fost neconformă cu politica de angajare la o companie cu capital majoritar de stat. El a fost angajat după ce era deja pensionar AACR, realizând astfel un cumul de pensie și salariu”.


La fel s-au petrecut lucrurile și acum câteva zile, când Gvinda a fost numit șef al companiei naționale, de către ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Ministrul n-a ținut cont de episodul secret din CV-ul lui Gvinda.

„În 2013, Gvinda a falsificat o revalidare de licență – mai exact a susținut că a făcut examinarea unui pilot în simulator la Paris, în realitate acesta nefiind nici măcar în Europa în perioada respectivă”

Unul dintre angajații Tarom

A fost o examinare imaginară pentru prelungirea licenței europene (EASA).

Problema lui Gvinda a fost aceea că pilotul ”examinat” era un binecunoscut nume al aviației noastre, Sorin Oprea, ”un pilot comandant instructor examinator cu foarte mare experiență, fost șef de detașament ATR, dar care de mulţi ani locuiește și zboară în Indonezia pe alt tip de licențiere”, susține o sursă din Tarom.

”Domnul Gvinda a decis să-i revalideze în lipsă licența EASA”.



Valentin Gvinda, în interiorul unui avion ATR, pe care efectua instructaj

Scandalul care a urmat a fost, până la urmă, lăsat la nivelul Autorității Aeronautice, deși unii oameni din instituție au cerut implicarea Parchetului pentru fals în acte.

Autoritatea Aeronautică a confirmat suspendarea

Libertatea a contactat Autoritatea Aeronautică pentru a verifica informaţiile, iar instituţia a răspuns prompt, însă doar la o parte a întrebărilor. AACR a confirmat că în 2013 Valentin Gvinda a avut licenţa de examinator suspendată timp de trei ani.

„Cu privire la calificarea de examinator autorizat al AACR, precizăm că acesta a făcut obiectul unei cercetări administrative şi a fost sancţionat conform Regulamentului UE 1178/2011, art. ARA.FCL.250 (a) 6, în anul 2013”

Autoritatea Aeronautică Civilă

Articolul invocat se referă la „practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului”.

Gvinda şi-a recuperat licenţa în 2016, după minimul de 3 ani care trebuie să treacă de la ultima sancţiune, potrivit regulamentului UE în domeniul personalului navigant din aviația civilă.

Directorul general al Tarom a închis telefonul

Redacția l-a sunat pe Valentin Gvinda, pentru a discuta acest caz cu el. După ce a aflat despre ce este vorba, noul director general al TAROM a avut un singur comentariu: „Nu comentez niciun fel de chestiune în legatură cu poziţia mea şi nici cu dumneavoastră”.

Apoi a închis telefonul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.