Dusan Uhrin (52 de ani), antrenorul lui Dinamo, are o clauză de reziliere de doar 15.000 de euro și ar putea pleca în această iarnă!
Uhrin a revitalizat-o pe Dinamo într-un timp foarte scurt! În doar trei luni, antrenorul ceh a dus echipa de pe penultimul loc al Ligii 1, acolo unde se afla când acesta a venit, până la cinci puncte de locul șase, care duce în play-off.
Conform surselor Gazetei, „câinii" ar putea rămâne în această iarnă fără tehnicianul în vârstă de 52 de ani!
Cehul are contract cu trupa din Ștefan cel Mare până la finalul sezonului și o clauză de reziliere de doar 15.000 de euro. Deci în pauza de iarnă poate negocia cu oricine dorește și poate fi luat imediat pentru o sumă modică ce reprezintă salariul pe o lună al lui Dan Nistor.
O singură înfrângere în Derby-uri
Dinamo tocmai a trecut de o perioadă de foc în care a întâlnit cele mai bune formații din campionat. În ultimele cinci etape, „câinii" au jucat cu FCSB, Gaz Metan, Viitorul, Craiova și CFR Cluj.
Elevii lui Uhrin au câștigat cu Gaz Metan, 2-0, și Viitorul, 3-2, au remizat cu FCSB, 1-1, și CFR, 0-0, și au pierdut doar partida cu Craiova, la scor, 1-4.
Interesant este că Dusan a acceptat să vină în Ștefan cel Mare fără pretenții deosebite. El a fost de acord să lucreze cu fostul staff tehnic al lui Eugen Neagoe și nu a avut cerințe în ceea ce privește achizițiile.
Mai mult, a readus în prim-plan niște fotbaliști de care clubul voia să scape, așa cum sunt Laurențiu Corbu, Mihai Popescu sau Daniel Popa.
VEZI ȘI:
Europa a relansat Liga 1! Cum a recuperat FCSB 9 puncte în lupta împotriva campioanei României
{{text}}