„Uite, aici, în spatele blocului din care ai ieșit, era un teren și-i ziceam «La bulgari». Jucam fotbal în fiecare zi. Odată a venit și a jucat cu noi Pistol, după ce Steaua câștigase Cupa Campionilor. Eu n-am ajuns mai sus de «D». Azi mai joc cu ăștia tineri și se miră de cât de bun sunt. Le zic «Mă, par Messi fiindcă sunteți voi prea slabi!». Nu mai avem fotbal! Cum să mai avem?”.
Șoferul de taxi, la vreo 50 de ani, povestește emoționat despre o lume dispărută. Nu e doar nostalgie, nu e vorba numai despre dorul după ceva din tinerețe, amintirile unui fotbalist mărunt din anii '80 explică și înfrângerea cu Suedia, și ratarea calificării, și tot regresul sportului în România.
Ca taximetristul, toți românii jucau fotbal în comunism. Sistemul îi lipsea pe români de libertate, de mâncare și de căldură, dar concentrase o parte din propagandă în sport și existau peste tot terenuri, cluburi, fotbaliști. Țara era o crescătorie imensă de fotbaliști, un fel de Viitorul Constanța la nivel național. Era greu să joci la Metalul București, la Steaua Mizil! Ca să ajungi în națională îți trebuiau supertalent, noroc, muncă grea.
Peste o lună și un pic se vor împlini treizeci de ani de la căderea comunismului și de la startul degradării fotbalului românesc. Hagi, Popescu, Dumitrescu fuseseră crescuți în sistemul artificial dinainte de Revoluție, Chivu, Mutu și Pancu au apărut din rămășițele acelei scheme care încuraja toată România să joace fotbal.
Apăreau atât de mulți jucători buni încât corupția nu anula succesul! Axinia, un golgeter fabricat de Gheorghe Ștefan în Cooperativă, era Neymar, ca tehnică, într-o comparație cu Florin Andone! „Cei mai mari fotbaliști români și-au creat tehnica pe maidan, când ajungeau la cluburi știau să lovească mingea în toate modurile posibile”, își amintește Axinia.
Acum nu mai există maidan și nimeni nu mai joacă fotbal în curțile școlilor. Au dispărut sute de cluburi. De ce ar mai fi naționala la fel de bună ca în trecut? Un câmp din Dobrogea, pe care Hagi a desenat câteva terenuri și a adunat niște copii, nu are cum să înlocuiască un plan al unei țări întregi!
{{text}}