* Jurnalistul GSP.ro Remus Dinu a fost prezent la Turneul Campionilor de la Londra, unde a văzut live cele mai importante nume ale tenisului masculin.
Cum se trăiește un astfel de eveniment și cum reacționează fanii tenisului când se află la doar câțiva metri de legendele Federer, Nadal și Djokovic + o analiză a principalelor nume prezente la start și informații utile pentru fani.
Penultimul an în care Londra găzduiește Turneul Campionilor a fost și prima competiție majoră experimentată pe viu, în calitate de spectator. Din tribunele multicolorei O2 Arena, i-am putut analiza, „savura” și judeca pe cei mai buni jucători ai lumii, iar așteptările mi-au fost întrecute cu mult.
Turneul băieților de la final de an e, probabil, una dintre cele mai bune oportunități de a-i vedea în acțiune garantat, într-un timp scurt, pe marii campioni din ATP. Și în special pe Federer, Djokovic și Nadal, cei care au schimbat definitiv reperele acestui sport.
Formatul e unul avantajos pentru fani, aceștia având ocazia să-și urmărească favoriții o dată la două zile, la ore prestabilite, neperturbate de întreruperi, vreme capricioasă sau alte elemente neașteptate. Iar selecția meciurilor e întotdeauna una atractivă, la start fiind cei mai buni opt jucători ai lumii. „Derby-urile” sunt inevitabile și pot apărea încă din primele zile, detaliu pe care nu-l întâlnim într-un turneu clasic.
Fie că ești novice, fie că „respiri” tenis, competiția în sine îți provoacă un soi de dependență. Jocul spectaculos de lumini și culori din sală, energia publicului, agitația din împrejurimile arenei, muzica din pauze, personalitățile atât de diverse ale jucătorilor, toate te fac să-ți dorești să revii și în ziua următoare, generându-ți un plăcut sentiment de apartenență.
În cazul de față, „febra” a început chiar înaintea primei zile în care aveam bilete în turneu. Luni s-a transformat în duminică pentru că, dintr-o combinație de nerăbdare si entuziasm, n-am putut rata oportunitatea de a-l vedea în premieră pe Roger Federer, învins totuși de inspiratul și neobositul Dominic Thiem.
Distinsul domn Federer și neliniștea lui Djokovic
Din diverse zone ale arenei, de la inelul 3 până la un Nadal - Tsitsipas văzut aproape de la nivelul terenului, am avut timp să remarc particularitățile aproape tuturor jucătorilor, într-o incursiune prin rutinele, „demonii” si simbioza lor cu publicul:
1. Federer a început cu eșec turneul, dar asta nu-i diminuează din eleganța pe care o degajă în fiecare ipostază în care se află. Indiferent de scor, orice apariție a sa, orice minimă interacțiune cu echipa sau cu arbitrul înseamnă ceva special.
Poziția pe care o adoptă când returnează, simplul demers de a cere un challenge sau strigătele cu care se încurajează uneori în limba germană sunt parte dintr-un tablou interesant.
2. Djokovic e fără îndoială unul dintre cei mai mari atleți care au pășit vreodată pe un teren de tenis. Deplasarea lui în teren e e incredibilă, îți dă senzația că nu a pierdut nici măcar o viteză față de acum 10 ani - spre deosebire de marii lui rivali - și că poate returna la infinit orice tip de lovituri venite de dincolo.
Pare indestructibil și fără slăbiciuni: elasticitatea lui sfidează uneori legile fizicii, iar sentimentul pe care mi l-a transmis în meciul cu Thiem e că nu va greși niciodată și că adversarii lui trebuie sa depună eforturi supraomenești pentru a-i fisura în vreun fel apărarea compactă care, la momentul potrivit, se transformă vijelios în ofensivă neiertătoare.
Dar sârbul pare că ascunde mai mereu o frustrare: oricât succes ar avea pe teren, nu reușește să atingă capitalul de simpatie al lui Federer sau Nadal. În meciul cu Thiem, publicul l-a susținut în mod vizibil pe austriac. Mai mult, spectatorii țineau să-l mai și tachineze pe Nole, strigând din când în când, din senin, câte un „Let's go, Roger!” sau un „Vamos, Rafa!”. Două zile mai târziu, împotriva lui Federer, Djokovic a jucat din nou în „deplasare”.
3. Daniil Medvedev, noua senzatie din ATP, dar care a dezamăgit la acest turneu, e un caz aparte. Rusul e un monument al tăcerii, nu-și celebrează aproape deloc punctele și lasă de înțeles că nu dă doi bani dacă e apostrofat sau aplaudat de public.
Contra lui Nadal, Medvedev i-a scos din sărite pe fani în decisiv, când a început să facă gesturi de neînțeles spre propria lojă. Corul de fluierături l-a lăsat rece pe rus, la fel de impasibil cum a rămas și în ultimul meci din grupă, cu Zverev, când publicul era de partea lui, sperând la o victorie care să facă posibilă semifinala de vis Federer - Nadal. Duel stelar care n-a mai venit.
În mintea lui Rafa Nadal
4. Cel mai interesant jucător de studiat a fost însă Rafael Nadal. Ibericul e de o complexitate enigmatică, ai nevoie de toată concentrarea posibilă pentru a-i urmări toate mișcările. Practic, Nadal nu e niciodată în stare de repaus. „Țopăie” încă de la primele momente petrecute pe teren, iar apoi își inițiază ritualurile pe care le repetă punct cu punct, de ani de zile.
E un adevărat deliciu să-i urmărești reacțiile, de la bucuria după un punct câștigat, la reproșurile pe care si le face în barbă după o greșeală și până la superstițiile obsesive de a-și așeza sticlele în ordine sau refuzul de a călca tușele între puncte. În „ceremoniile” lui Nadal sunt implicați și copiii de mingi, „adepții” ticurilor lui Nadal, care fac mari eforturi pentru a nu strica în vreun fel starea de transă a spaniolului, purtându-i cu grijă prosoapele într-un „du-te, vino!” nesfârșit.
Grijuliu în toate declarațiile sale când e vorba de spectatori, Nadal primește de fiecare dată răsplata vorbelor frumoase de la interviuri, fiind cel în jurul căruia se naște cea mai mare emulație.
Aflat în dificultate în meciuri, efervescentul spaniol știe cum să „injecteze” publicul în așa fel încât acesta să treacă definitiv de partea lui. Așa s-a întâmplat în înfrângerea cu Zverev, când partida mai-mai că aducea cu o confruntare de Cupa Davis, cu o sală întreagă susținându-l. Apoi, cu Medvedev, tot publicul a jucat un rol determinant în revenirea ibericului de la 1-5 în decisiv, pentru ca finalul meciului cu Tsitsipas, ultimul al său la Londra, să-l găsească pe Nadal primind un standing-ovation generos din partea unei arene aproape pline.
„He-llas, Tsi-tsi-pas!”
5. Undeva la granița dintre limbajul glacial al lui Medvedev și exuberanța lui Nadal se află Alexander Zverev. Neamțul alternează cel mai mult stările din timpul meciurilor: un pumn ridicat triumfător spre propria lojă se transformă în minute bune de apatie când nereușitele se strecoară în jocul lui. „Sascha” „dispare” pur și simplu minute în șir de pe teren, cade pradă negativismului și e readus cu greu înapoi de încurajările venite uneori în limba rusă de la echipa sa: „Davai, davai” .
6. Din punct de vedere al atitudinii și al interacțiunii cu publicul, finaliștii Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas par jucătorii care se aseamănă cel mai mult cu cei din „Big 3”.
Temperamente puternice, ambii apelează la diverse metode pentru a-și atrage spectatorii de partea lor. După meciul secund din grupă, castigat în fața lui Zverev, Tsitsipas a rămas minute în șir printre fani. A oferit autografe în abundență, și-a făcut zeci de selfie-uri, iar răsplata a venit la meciul următor, contra lui Nadal, când grecul a avut parte de o susținere remarcabilă.
Nu doar în rândul elenilor din tribune, care dădeau tonul simpaticei scandări devenite hit „He-llas, Tsi-tsi-pas!”, ci și din partea celor neutri.
Thiem are și el priză la public, e cel mai matur dintre jucătorii tineri și știe cum să-i ridice în picioare pe spectatori între schimburi. I-a învins succesiv pe Federer și Djokovic și de fiecare dată a smuls o susținere considerabilă din tribune.
Londra, locul perfect pentru tenis
Londra își va lua rămas bun în 2021 de la Turneul Campionilor, competiția urmând să ajungă la Torino. Totuși, capitala Marii Britanii rămâne un veritabil „consumator” de tenis, asistențele de la întrecerea din acest an fiind din nou pe măsură.
Arena s-a umplut la marea majoritate a meciurilor, inclusiv partidele de dublu beneficiind de un public numeros. Lumea care vine la O2 simte fenomenul, știu cum să trăiască punctele, iar atmosfera din timpul meciurilor a fost mai tot timpul electrizantă. Cu mici excepții izolate, spectatorii înțeleg noțiunea de a-și încuraja favoriții respectând totuși oponenții, iar liniștea din timpul punctelor e literă de lege.
Atmosfera din sală e mai mereu una încinsă. Se nasc diverse cântece, propagate în mai toate sectoarele, iar cei prezenți știu cum să se distreze în pauze sau în momentele în care vreunul dintre jucători solicită intervenția hawk-eye-ului.
Cum ajung la turneu?
Biletele sunt puse în vânzare online la începutul verii și, cel puțin în faza grupelor, sunt destul de ușor de găsit pe site-ul axs.co.uk. O intrare generală în primele zile de concurs, pentru ambele sesiuni, pleacă de la aproximativ 400 de lei. Prețurile variază, bineînțeles, în funcție de locurile ocupate în arenă. Evident, există și varianta achiziționării unui tichet pentru o singură sesiune (după-amiază sau seara), la minimum 250 de lei, cu prețuri speciale pentru copii.
Ce faci în timpul liber?
Indiscutabil, Arena O2 din Londra nu e chiar locul unde să te plictisești în momentele de așteptare dintre sesiuni, când niciun meci nu e programat. Zona din preajma arenei e „blindată” de restaurante, pub-uri sau magazine, unde poți să iei masa sau să te odihnești timp de câteva zeci de minute.
Diverse produse pot fi cumpărate și din zona din incinta arenei, unde se comercializează variate feluri de mâncare (pizza, burgeri, chipsuri etc.) și chiar băuturi alcoolice (bere, vin, șampanie).
Zona de lângă chioșcurile cu mâncare e extrem de atractivă, existând magazine cu produse oficiale ale turneului, dar și un loc interactiv, unde fanii se pot fotografia alături de trofeul competiției.
{{text}}