Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Burleanu se joacă cu focul! Decizie de neînțeles: FRF i-a propus lui Petrescu un salariu mai mic decât au avut Contra și Daum!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 16 noiembrie 2019

ROMÂNIA LA EURO: DAN PETRESCU SELECȚIONER. Ratarea calificării la Euro 2020 prin preliminariile clasice deschide calculele pentru succesiunea lui Cosmin Contra pe banca naționalei, iar FRF n-a stat cu mâinile în sân în ultimele săptămâni. 

  • România a pierdut cu Suedia, scor 0-2, și a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminariile clasice. „Tricolorii” păstrează o șansă prin barajul din Liga Națiunilor, acolo unde vor întâlni Scoția sau Islanda în semifinale. Meciul va fi în deplasare. 

În ciuda susținerii publice totale pentru actualul selecționer, inclusiv exercițiile de comunicare politically correct prin negarea diplomatică a oricăror discuții privind negocieri secrete înaintea finalului de mandat al lui "Guriță", Federația are deja setate țintele. 


S-a săturat de problemele financiare

Iar prima țintă ar fi acum Dan Petrescu, pe care FRF l-a pierdut în urmă cu doi ani din cauza faptului că n-a fost lăsat de CFR Cluj să plece la lot. Abia semnase de câteva luni cu ardelenii în vara lui 2017, iar oferta de la Casa Fotbalului a venit atunci într-un moment sensibil pentru Petrescu. 

De această dată, FRF poate deschide șampania, căci "Bursucul" și-a delegat deja agentul, Nicolae Pârnău, să-i găsească echipă, simțind că, după două titluri și o calificare în grupele Europa League, nu ar putea să facă mai mult cu trupa din Gruia.

În plus tehnicianul s-a săturat să tot aibă probleme financiare. A tot insistat pe lângă conducere să achite primele jucătorilor, care nu încasaseră încă niciun bonus în acest sezon. La CFR s-au achitat doar o parte din datorii, iar jucătorii, mai ales străinii, sunt încă nemulțumiți. 


În plus, se poate rupe fără strigături de trupa din Cluj grație unei clauze speciale trecute în contractul său. Suma de reziliere unilaterală, în valoare de două milioane de euro, se anulează dacă duce echipa în grupele continentale, obiectiv deja atins de fostul fundaș dreapta al "tricolorilor".

Bonus de calificare: 500.000 de euro pentru Mondial

Prin urmare, FRF a demarat în termeni punctuali atacul la Petrescu încă de la începutul lui octombrie, după o perioadă anterioară de tatonări. În urmă cu circa o lună și jumătate, când naționala feminină a jucat în preliminariile europene la Cluj împotriva Belgiei, chiar pe stadionul lui CFR, șefii Federației i-au prezentat deja oferta fermă lui Petrescu, spun surse federale. 

Concret, pachetul financiar ar suna așa: salariu lunar de 30.000 de euro, adică 360.000 de euro pe an, și bonus de minimum 500.000 de euro pentru calificarea la Mondialul din Qatar 2022.

E o variantă prin care FRF s-ar învârti de un selecționer mai ieftin decât Daum și Contra, cei doi "principali" antamați până acum de la început de campanie în administrația Burleanu. Iordănescu venise pe parcurs în calificările pentru Euro 2016, urmaș al lui Pițurcă, pe care actualul președinte l-a moștenit de la Mircea Sandu. 

Dezmăț cu Daum, recorduri în staff-ul lui Contra

Neamțul, un eșec total al Federației, a fost plătit cu 550.000 de euro pe an, iar salariile totale ale staff-ului ajungeau la circa două milioane de euro, cu tot cu secunzi, echipă medicală, analist video. În plus, Daum ar fi încasat aproape un milion de euro bonus dacă România ar fi ajuns la  Mondialul 2018 din Rusia, devenit însă o Fata Morgana încă după primele jocuri groaznice conduse de german.

La rândul său, Contra a avut 390.000 de euro pe an, iar cheltuielile FRF cu staff-ul au ajuns la circa un milion de euro cu întreaga trupă de colaboratori a lui „Guriță”. Aici a intrat și Javi Reyes, preparatorul fizic iberic adus de Contra, devenit cel mai bine plătit pe domeniu din istoria reprezentativei: 200.000 de euro pe an! Contra ar fi beneficiat și el de un bonus de calificare la Euro 2020: circa 500.000 euro.

Așadar, FRF încearcă să joace un poker cu Petrescu în materie financiară, sperând să accepte o ofertă redusă într-un moment în care, cu două calificări consecutive ratate și cu o șansă iluzorie de a mai merge totuși la CE 2020 prin barajul din Liga Națiunilor, bugetul federal e serios încercat de rateurile consecutive ale turneelor finale. 

Participarea la CM 2018 și CE 2020 ar fi adus, cumulat, în vistieria FRF în jur de 16,5 milioane de euro numai ca bonus de calificare din partea FIFA și UEFA, plus eventuale sume suplimentare care puteau fi absorbite în cazul unor parcursuri decente la competițiile respective.

Și-a adunat staff-ul 

Încă o dovadă că Dan Petrescu se pregătește de ceva timp să preia națională este și faptul că și-a adunat la Cluj tot vechiul staff. 

O parte rămăseseră în China, la Guizhou Zhicheng, chiar dacă "Bursucul" s-a întors la CFR. Acum, preparatorul fizic Bogdan Alexe, secundul Emil Caras și Cornel Cernea, antrenorul cu portarii, au reziliat înțelegerile cu asiaticii și se află la Cluj de câteva zile. Totul depinde de negocierile dintre Dan Petrescu și FRF.  

Cosmin Contra pleacă după Spania

Contractul lui Contra cu FRF expiră în decembrie și, practic, el își termină mandatul după jocul programat luni la Madrid, împotriva liderului Spania. „Veți vedea ce se va întâmpla după partida de luni”, a parat selecționerul la întrebarea dacă și-ar dori să mai rămână și la barajul din martie din Liga Națiunilor. 

Apropiați ai lui Contra susțin că acesta ar fi decis să pună „stop” mandatului de la națională, chiar dacă Federația i-ar propune o prelungire specială ca să poată sta pe bancă și la play-off-ul din primăvară, ceea ce e însă oricum o variantă puțin probabilă în contextul actual. La rândul său, „Guriță” a dat mână liberă mai multor agenți în ultimele săptămâni pentru a-i găsi un contract, iar viitorul apropiat l-ar putea găsi pe Contra în zona arabă.  

 

Citește și:

EXCLUSIV „BOMBĂ” pentru barajul la EURO! Hagi refuză din start, Petrescu ezită! Varianta incredibilă a FRF pentru meciurile decisive în calificarea la EURO

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.