Fotbal   •   Nationala   •   SPANIA - ROMÂNIA

SPANIA - ROMÂNIA // Ibericii trebuie să ne bată pentru a-și atinge obiectivul! Și un punct ne-ar fi fost aproape imposibil

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 17 noiembrie 2019

Spania va fi sigur cap de serie la tragerea la sorți a turneului final doar dacă învinge România. Altfel, riscă să fie depășită!

  • România a pierdut cu Suedia, scor 0-2, și a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminariile clasice. „Tricolorii” păstrează o șansă prin barajul din Liga Națiunilor.
  • Spania - România, ultimul meci din preliminariile EURO 2020 se joacă luni, de la 21:45. Partida e liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe ProTV

Chiar dacă am fi câștigat în fața Suediei, ne-ar fi fost aproape imposibil să ne calificăm direct la Euro. Acel punct era extrem de dificil de obținut la Madrid. Nu doar pentru că adversarii sunt mult mai buni decât "tricolorii".

La Roja are biletele pentru turneul final încă din 15 octombrie, după egalul din Suedia (1-1). Selecționerul Robert Moreno era sigur de calificare, dar nu avea certitudinea de a prinde un loc printre capii de serie la tragerea la sorți. Nu o are nici acum.


Și, pentru iberici, e foarte important să fie în urna favoriților pe 30 noiembrie, la București. Momentan, cu 17 puncte (cele două victorii cu Malta, ultima clasată, se anulează), sunt pe poziția a șasea într-un top al potențialilor capi de serie. Ultimii.

Un succes mâine îi ajută să-și atingă obiectivul. La orice alt rezultat, riscă să iasă din Top 6.

Și selecționerul vrea victorie neapărat

Mai e un motiv să ne temem de acest meci. Robert Moreno nici nu se gândește la alt rezultat în afara victoriei. Încearcă să câștige tot pentru a-l convinge pe președintele federației, Luis Rubiales, că merită să i se prelungească angajamentul, care expiră pe 31 iulie 2020, după Euro. Ceea ce, potrivit AS, nu s-a întâmplat. Calificarea nu i-a garantat noul contract. Fiecare succes e important. Inclusiv cele din amicalele din martie, cu Germania și Olanda. 


Cazorla, primul gol după 4 ani

Un jucător extraordinar, Santiago Cazorla. La Arsenal, a fost accidentat grav. Risca să-și piardă piciorul din cauza unei infecții la tendonul ahilian. A revenit însă, s-a transferat înapoi la Villarreal în 2018 și cariera lui a renăscut. Acum, la 34 de ani, e în mare formă. Are 5 goluri și 4 assisturi în 13 meciuri de campionat. Întors la națională, Santi a înscris vineri, la 7-0 cu Malta. Un gol pentru La Roja pe care-l aștepta din 9 octombrie 2015. Are 15 goluri în 80 de selecții. 

Citește și:

Mitriță, de neatins! Mesajul clar transmis de șefii lui New York City FC: „Nu pleci nicăieri!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.