FCSB // Mijlocașul veteran Mihai Pintilii (35 de ani) a încheiat recuperarea și ar putea juca din nou, doar că patronul îl consideră abia a treia variantă ca mijlocaș central la FCSB, după Nedelcu și după Ovidiu Popescu, mai tineri și mai ușor de vândut.
La 35 de ani, Mihai Pintilii se pregătește să-și schimbe meseria. Din fotbalist, el va deveni antrenor secund. E o cale prin care Becali caută să-l răsplătească pe unul dintre cei mai importanți jucători ai FCSB din ultimul deceniu. Gigi nu-l mai consideră pe Pintilii potrivit să facă parte din echipă, însă îi oferă posibilitatea să intre în staff-ul tehnic.
Mai mult pacient decât fotbalist
Mijlocașul tocmai a revenit după o accidentare, o leziune musculară pe care o suferise pe 22 septembrie, în partida cu CFR încheiată la egalitate, 0-0. A tot luptat cu accidentările de doi ani încoace, problemele medicale i-au măcinat și valoarea, și statisticile.
În acest sezon a bifat doar cinci partide în campionat, în stagiunea precedentă adunase doar opt meciuri din postura de titular. A petrecut mai mult timp în recuperare după accidentări decât pe teren, în jocuri oficiale.
Acum a redevenit apt și a apărut în amicalul cu Chindia, disputat sâmbătă și pierdut de FCSB cu 3-6. Statutul de titular incontestabil, pe care l-a avut Pintilii în trecut, nu mai este valabil însă, întrucât Becali nu mai are încredere în capacitatea mijlocașului de a continua cariera.
Și din cauza accidentărilor și a pauzelor lungi, el a ajuns să aibă probleme și cu greutatea, s-a îndepărtat de forma lui cea mai bună. Gigi îl consideră pe Dragoș Nedelcu titular al postului de închizător, cu Ovidiu Popescu rezervă.
Există deja un secund fără licență
Fostul internațional e tentat să accepte propunerea patronului și să intre astfel în staff-ul lui Bogdan Vintilă. Printre asistenții lui Vintilă se află deja un secund care nu posedă nicio calificare pentru meseria asta: Ovidiu Petre. Mijlocașul ex-FCSB și Galatasaray a fost prezentat ca analist video după ce a semnat contractul cu roș-albaștrii, tocmai pentru a fi ascuns adevăratul lui job, acela de antrenor secund.
Pintilii e în aceeași situație, nu are nicio calificare ca antrenor și ar trebui să parcurgă ani de zile de școală până să ajungă la licența A, diploma necesară secunzilor din prima ligă.
„Țip la ei, îi înjur"
Pintilii a avut, oricum, în ultima vreme un rol de antrenor secund neoficial. El a recunoscut la un moment dat, după o înfrângere cu Poli Iași în sezonul acesta:
„Tot timpul sunt discuții în vestiar. Eu mai țip la ei, uneori îi mai și înjur. La bătaie nu s-a ajuns niciodată, eu n-am bătut pe nimeni în viața mea. Nu am carnet de antrenor, dar mă comport așa fiindcă sunt un jucător mai puriu, mai experimentat și încerc să-i ajut pe cei tineri cu indicații. Spre exemplu, m-aș bucura ca Ovidiu Popescu, care e tot mijlocaș defensiv, să ajungă să joace la fel de bine cum jucam eu când eram în forma cea mai bună".
Finul Nistor se face tot secund
Fost căpitan al FCSB, Pintilii ar putea deveni antrenor secund chiar din ianuarie, când echipa va merge într-un cantonament pentru pregătirea ultimei părți a sezonului. Finul lui, dinamovistul Nistor, are același plan, numai că el e mai tânăr cu patru ani, așa că va mai juca fotbal pentru o vreme.
„Aș vrea ca în viitor să devin antrenor secund. "Principal" n-aș vrea, că mi se pare prea greu!", a anunțat Nistor.
Match preview FCSB - Astra
Vezi și:
FCSB // Cristi Bălgrădean își anunță plecarea de la FCSB: „Ar fi ideal”
{{text}}