Astăzi întâlnim Spania. Dar nu mai contează. Iar barajul care ne mai oferă o șansă de a ajunge la Euro 2020 e prea departe ca să ne distragă atenția de la eșecul cu Suedia (0-2).
O înfrângere care ne va urmări foarte multă vreme. Pe de-o parte pentru că, așa cum remarca Dinu, „niciodată în istoria echipei naţionale nu a fost distanţa asta de joc, diferenţa de execuţii, de aşezare și de cunoaştere a fotbalului".
Dar și pentru că, în aceeași istorie a naționalei, e greu de găsit un selecționer român care să-i fi făcut viața atât de ușoară unui adversar redutabil, încă de la anunțarea formației.
Contra a gândit și acționat contra oricărei logici. De la lipsa de documentare la alegerea unei strategii ofensive în condițiile unei apărări cârpite, fragile și a absenței unui conducător de joc în primul „11”.
Până și pe Vasile Mogoș, marea sa descoperire, „Guriță” l-a distrus prin simpla titularizare într-un meci capital! Fără vreun minut la națională, deci fără o „chimie” cu restul coechipierilor, el a fost prima verigă care a cedat, după o neînțelegere cu Deac.
Degeaba și-a revenit fundașul lui Cremonese la reluare, arătând în câteva situații că nu-i chiar un ageamiu. Lumea îl percepe de acum ca pe un „gropar" și, foarte probabil, niciun selecționer care va veni după Contra nu-l va mai chema.
Practic, cariera lui la prima reprezentativă s-a sfârșit într-un minut. Minutul în care Forsberg a trecut ca trenul pe lângă el, centrându-i lui Berg pentru un 0-1 ce a însemnat începutul sfârșitului iluziilor noastre.
{{text}}