GSP special   •   Publicitate   •   ADVERTORIAL / SANADOR

VIDEO Doctorul Teodor Bădescu explică de ce e important sportul în viața oamenilor: „După 40 de ani apar problemele adevărate”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 noiembrie 2019

Doctorul Teodor Bădescu, medic primar Gastroenterologie și Medicină internă în cadrul Spitalului Clinic Sanador, explică importanța sportului în viața de zi cu zi, dar și riscurile acestuia.

„Sportul e un lucru benefic întreaga viață. Dictonul «mens sana in corpore sano» îl știe aproape toată lumea, semnificația lui mai puțin. Practic, omului de când se naște îi este dat să facă mișcare. E bine să faci această mișcare cât timp organismul îți permite. Nu trebuie confundat sportul cu mișcarea. Mulți confundă mișcarea cu activitatea cotidiană, mai ales dacă umblă, urcă trepte. A face mișcare în aer liber e cu totul altceva și înseamnă sănătate”, spune doctorul Bădescu.

Doctorul susține că în Spitalul Clinic Sanador a întâlnit numeroase cazuri de tineri care au avut diverse probleme din cauza lipsei sportului: „În ziua de azi toți alergăm după a face bani, a ocupa poziții, neglijăm familia, copiii. Pot să apară lucruri foarte serioase dacă nu facem sport. În primul rând, când ești copil poate apărea obezitatea, care în țara noastră începe să devină morbidă. Cam unul din trei copii suferă de această boală. O vină au și părinții. Pe lânga lipsa de mișcare, alimentația e foarte proastă, în special dulciurile. 


În afară de obezitate, pe măsură ce evoluezi, surplusul de greutate se reflectă asupra sistemului osos, sistemului locomotor. De aceea întâlnim aici în spital oameni tineri de 30 de ani cu operații pe coloană, cu fel de fel de handicapuri căpătate din cauza excesului ponderal. După ce depășești vârsta de 40 de ani apar problemele adevărate din cauza lipsei de mișcare și a sedentarismului. Sedentarismul e unul din factorii de risc major pentru afecțiunile cardiovasculare”. 

„Copiilor le recomand să facă înot”

Cu o experiență profesională de 36 de ani, medicul de la Spitalul Clinic Sanador oferă câteva sfaturi importante: „Recomand ca sportul să se înceapă la vârste foarte fragede. Îmi aduc aminte cu plăcere de orele de sport pe care le aveam în școală și în facultate. Participam toți cu mare plăcere. În ziua de azi, aceste ore ori nu se fac, ori sunt înlocuite cu alte materii, ori părinții sunt cei care-și scutesc copiii să nu facă sport. Sportul are o serie întreagă de avantaje. În afară de avantajul sănătății, sportul face și disciplină. 

Eu recomand copiilor să facă înot, dar să practice și sporturi de echipă. Sincer, nu recomand copiilor sporturile cu violență. Aceste sporturi poate eu nu le înțeleg, dar nu le recomand copiilor, cel puțin nu de la vârste fragede”.


„Sportivii amatori trebuie să fie atenți. Să-și facă încălzirea înaintea meciurilor, să-și facă încălzirea pentru sistemul muscular. Trebuie să fie atenți la variațiile de temperatură”

Doctor Teodor Bădescu, medic primar Gastroenterologie și Medicină internă în cadrul Spitalului Clinic Sanador

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.