Sporturi   •   Handbal   •   CORONA BRAȘOV

DOPAJ ÎN HANDBAL // Laslo și Bazaliu au fost azi la ANAD și au dat probe de sânge și urină! Jucătoarele de la Corona Brașov riscă o suspendare URIAȘĂ

Articol de Marian Ursescu, Dan Udrea   —  marţi, 19 noiembrie 2019

Cristina Laslo și Bianca Bazaliu, două dintre cele 3 jucătoare notificate de ANAD (Agenția Națională Anti-Doping) din lotul Coronei suspectat că a apelat în masă la o tratamentul cu laser intravenos, terapie interzisă clar de regulamentul WADA (Agenția Mondială Anti-Doping), au fost prezente astăzi la prânz la sediul ANAD din București. 

  • CONTEXT: GSP.ro a dezvăluit luni seară în exclusivitate că lotul Coronei Brașov este suspectat de DOPAJ de ANAD. 3 jucătoare, Cristina Laslo (23 de ani), Bianca Bazaliu (22) și Daciana Hosu (21), au fost deja notificate oficial că ar fi apelat la terapia cu laser intravenos, practică interzisă de WADA! Primele două jucătoare sunt în lotul României pentru Campionatul Mondial, care începe pe 30 noiembrie (Detalii pe larg AICI)
  • Primele reacții oficiale: Alexandru Dedu, președintele FRH - AICI, și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului - AICI
  • Pe cine convoacă Tomas Ryde în locul celor trei jucătoare: AICI  

Celor două, componente ale echipei naționale, au fost însoțite de un avocat, de medicul primei reprezentative și de antrenoarea federală Nicoleta Alexandrescu. Jucătoarelor le-a fost adus la cunoștință cazul, după care le-au fost prelevate probe de sânge și de urină. 

Riscă 4 ani de suspendare!


Procedura care va urma în acest caz prevede că prima instanță care va lua o decizie va fi Comisia de Audiere din cadrul ANAD. Este o comisie independentă față de ANAD, formată în principal din juriști și avocați. Conform regulamentului WADA în vigoare, jucătoarele riscă până la 4 ani de suspendare, însă în cazul în care vor colabora cu cei din comisie ar putea să primească și o sancțiune mult mai mică, chiar și de 6 luni. 

Indiferent de decizia Comisiei de Audiere, jucătoarele, dacă nu vor fi mulțumite, pot face recurs la Comisia de Apel din cadrul ANAD, după care chiar și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În schimb, în cazul în care un verdict al comisiilor ANAD va fi acceptat de jucătoare, nu și de WADA, atunci agenția mondială poate și ea să atace hotărârea la TAS. 

Regulamentul FRH este ambiguu 

În 2016, regulamentul specifica la articolul 54 că jucătorii depistați pozitiv sau care refuză controlul se sancționează cu o penalitate între 3000 și 5000 de lei și cu o suspendare din activitatea competițională pentru doi ani. 


În regulamentul aflat în vigoare nu mai apare pedeapsa cu suspendarea. Astfel, articolul 52 specifică faptul că jucătorii vor primi o penalitate între 3.000 și 5.000 de lei și o sancțiune prevăzută de legislația în vigoare. 

Vezi și:

VIDEO GSP a vorbit cu doctorul de la clinica unde au fost jucătoarele Coronei: „Nu e dopaj, e recuperare! Doar au dormit mai bine”

EXCLUSIV // CUTREMUR ÎN SPORTUL ROMÂNESC: handbalul feminin acuzat de dopaj! Trei jucătoare din lotul de Mondiale au fost notificate că au apelat la o terapie interzisă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.