În această dimineață, angajați ai Agenției Naționale Antidoping din România au mers în cantonamentul echipei naționale de handbal feminin a României. Acțiunea vine la o zi după apariția scandalului de dopaj de la Corona Brașov.
- CONTEXT: GSP.ro a dezvăluit luni seară în exclusivitate că lotul Coronei Brașov este suspectat de DOPAJ de ANAD. 3 jucătoare, Cristina Laslo (23 de ani), Bianca Bazaliu (22) și Daciana Hosu (21), au fost deja notificate oficial că ar fi apelat la terapia cu laser intravenos, practică interzisă de WADA! Primele două jucătoare sunt în lotul României pentru Campionatul Mondial, care începe pe 30 noiembrie (Detalii pe larg AICI)
- Primele reacții oficiale: Alexandru Dedu, președintele FRH - AICI, și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului - AICI
- Pe cine convoacă Tomas Ryde în locul celor trei jucătoare: AICI
După ce au ajuns la hotelul unde este cazată reprezentativa antrenată de Tomas Ryde, trimișii ANAD au prelevat probe de la 6 jucătoare. Două au fost indicate în mod direct, e vorba despre Daria Bucur și Eliza Buceschi, de la Corona Brașov, care însă n-au fost notificate ca și colegele lor. Bucur și Buceschi au fost oferit probe de sânge și urină.
Apoi, prin tragerea la sorți, din restul lotului, au fost testate alte 4 handbaliste, cărora li s-au luat doar probe de urină.
În afara acestora, au fost testate alte două sportive din lotul actual de 18 al naționalei, Laslo și Bazaliu, cele care s-au prezentat la sediul ANAD pentru a fi informate oficial că sunt suspectate să au încălcat regulamentul WADA, folosind terapia cu laser intravenoasă.
Federația Română de Handbal n-a anunțat încă dacă a luat o decizie în privința lui Laslo și Bazaliu și în privința celorlalte două componente, Buceschi și Bucur, toate de la Corona Brașov. Aseară, Alexandru Dedu, șeful FRH, spunea într-un interviu exclusiv pentru Gazeta Sporturilor că „încă nu știu dacă aceste fete vor merge la Mondial, dar nici nu putem risca imaginea României”.
{{text}}