Fotbal   •   Nationala   •   EURO 2020

Scenariu incredibil! Suedezii vor ca UEFA să ia meciurile României de la turneul final și să le găzduiască ei: „Vom fi gata”

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 21 noiembrie 2019

Karl-Erik Nilsson, președintele forului de la Stockhokm, spune că „dacă ni se va da șansa, Friends Arena e întotdeauna pregătită”. UEFA a deschis o anchetă pentru rasism după incidentele de la meciul din 15 noiembrie.

Miercuri seară, UEFA a anunțat că investighează incidentele din timpul meciului România - Suedia, pe 15 noiembrie. O anchetă declanșată după ce Alexander Isak s-a plâns de rasism. Dar nu numai atât. 

Se vor verifica scandările, bannerele fanilor și se va ține cont de folosirea materialelor pirotehnice și de obiectele aruncate pe teren. Riscăm să jucăm următorul meci acasă cu porțile închise. Posibil, chiar finala play-off-ului Ligii Națiunilor, dacă se va decide ca acea partidă să se dispute la noi. Se va decide va Nyon, pe 12 decembrie. 

„Nu îndrăznesc să sper”


Putem pierde și mai mult? Suedezii comentează un scenariu incredibil. Ca, din cauza rasismului, UEFA să ne ia dreptul de a mai organiza cele patru întâlniri de la Euro. Și, eventual, să le mute la Stockholm. 

Reporterii cotidianului Expressen au discutat acest subiect cu președintele federației scandinave. „Nu îndrăznesc să sper că vom primi noi meciuri acasă la EURO, dar, dacă ni se va oferi ocazia, vom fi pregătiți. Friends Arena e întotdeauna gata”, a declarat Karl-Erik Nilsson. 

„Trăiesc sentimente amestecate”

Oficialul suedez se va întoarce repede la București. Pe 30 noiembrie, pentru tragerea la sorți a grupelor Euro. „Trăiesc sentimente amestecate gândindu-mă că merg în România. Sunt amintiri frumoase legate de fotbal, dar o umbră planează asupra acelui meci după ce a pățit Alexander”, afirmă el. 


„E tragic că puțini fani pot distruge visul atâtor oameni”

Întrebat dacă UEFA ar trebui să nu mai permită României să găzduiască turneul final, șeful forului suedez a răspuns: 

„Problema are două fațete. În mod spontan, ai vrea să se ia măsuri drastice. Însă, dacă privești România din perspectiva fotbalului, ei au reușit printre alte lucruri să mărească accesul tinerilor și femeilor la acest sport, mai mulți sunt atrași și primesc șanse. Din acest punct de vedere, e tragic că un număr mic de fani pot distruge visul atâtor oameni”.

„E bine că s-a deschis o investigație și că va fi o pedeapsă, pentru că e sigur că va fi și o pedeapsă. E pozitiv că UEFA anchetează, dar e trist că se întâmplă ce se întâmplă” 

Karl-Erik Nilsson, președintele federației suedeze 

Vezi și

SELECȚIONER ROMÂNIA // VIDEO EXCLUSIV Mirel Rădoi sfătuit să rămână la tineret: „Îl cunosc și nu va accepta. România are nevoie de Dan Petrescu”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.