Fotbal   •   Liga 1   •   CLINCENI - DINAMO 2-2

CLINCENI - DINAMO 2-2 // VIDEO + FOTO Dinamo pierde două puncte mari! Egal cu Academica Clinceni, 2-2, după ce a fost condusă cu 2-0

Articol de Victor Vrînceanu   —  duminică, 24 noiembrie 2019

Academica Clinceni și Dinamo au terminat la egalitate, 2-2, după un joc spectaculos, în special în prima repriză, când s-au marcat toate golurile, deși terenul a fost unul dificil, din cauza ploii, și cu multe bălți.

Academica Clinceni - Dinamo 2-2


Jucătorii lui Dinamo parcă sunt din filmele cu Stan și Bran! Când patronul Ionuț Negoiță anunță falimentul și refuză să mai plătească salariile, aceștia reușesc rezultate cu echipe de top din Liga 1 cum ar fi FCSB, Viitorul sau CFR.

 Când Negoiță revine la sentimente mai bune și anunță că este alături de echipă și chiar virează bani în conturi, roș-albii se trezesc conduși cu 2-0 în primele 20 de minute ale partidei cu Clinceni, echipă nou-promovată. Parcă ajungi să-l înțelegi și pe Negoiță când spune că s-a săturat! 

Mlaștină, nu gazon!

Meciul de la Clinceni a început cu mai multe rateuri tehnice, dar asta din cauza gazonului îmbibat cu apă. Mingea s-a oprit brusc în bălțile de pe tot terenul, ideea de sistem de drenaj fiind mai curând un film SF. 


Ilfovenii au deschis scorul în minutul 11, de la punctul cu var, după ce Klimavicius, stoperul neagreat de Uhrin, a pus mâna ușor în careu pe Vojtus. „Centralul” Chivulete a dat imediat penalty gazdelor, transformat de Cebotaru.  În minutul 21, Merloi a punctat și el , visul frumos al „câinilor" pentru play-off fiind tot mai departe. 

Printre băltoacele tot mai mari, dinamoviștii au găsit puterea să revină până la pauză. Sorescu a prins un șut superb din interiorul careului de 16 metri, în minutul 31, iar Perovic a împins și el mingea în poartă din câțiva metri, chiar în minutele de prelungire ale primei reprizei. 

Dusan Uhrin a sperat să mute câștigător la pauză, astfel că Moldoveanu a rămas la vestiare, în locul său ieșind în iarbă Daniel Popa. 

Cu toate că era de așteptat ca roș-albii să fie cei care atacă în valuri, cele două combatante și-au împărțit ocaziile de gol, șarjele ofensive fiind pe alocuri hilare din cauza traiectoriei ciudate pe care mingea a luat-o de fiecare dată din cauza bălților. Indiferent de eforturile lui Montini sau Nistor din final, Dinamo a pierdut două puncte foarte mari și pierde tot mai mult contactul cu locurile de play-off. 

ECHIPELE DE START

Clinceni: Vâlceanu - G. Matei, Chatziterzoglu, Patriche, P. Pârvulescu - Cebotaru, Șut - Merloi, Buziuc, Fl. Achim - Vojtus.

Rezerve: Ureche, Nsiah, Deretti, R. Ion, Dobrescu, A. Răuță, C. Dumitru.

Antrenor: Ilie Poenaru

Dinamo: Piscitelli - D. Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Corbu - I. Filip, Mrzljak - Sorescu, D. Nistor, Moldoveanu (D. Popa 46') - Perovic

Rezerve: Straton, Al. Răuță, Sin, R. Grigore, Montini, Moura

Antrenor: Dusan Uhrin

Arbitru: Andrei Chivulete / Asistenți: Andrei Constantinescu, Gabriel Stroe

Stadion: "Clinceni Arena"

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.