Rafael Nadal (33 de ani, 1 ATP) a fost eroul Spaniei la ediția din acest an a Cupei Davis, câștigând 8 meciuri în decurs de o săptămână și facilitând drumul ibericilor spre trofeu.
Chiar în timpul întrecerii desfășurate la Madrid, jurnalistul Matthew Willis a făcut o remarcă interesantă pe Twitter, scoțând în evidență musculatura impresionantă de pe antebrațul stâng al spaniolului.
Diferența dintre mâna stângă, cea cu care lovește, și mâna dreaptă este una substanțială, așa cum se poate observa în poza de mai jos.
Rafael Nadal a avut în 2019 unul dintre cei mai solizi ani din carieră. Ibericul a încheiat sezonul cu un bilanț de 58 de victorii și 7 înfrângeri, s-a impus la US Open și Roland Garros, a câștigat 4 titluri în total, plus Cupa Davis, și a încheiat anul pe locul 1, pentru a cincea oară în carieră.
{{text}}