În amicalul de astăzi cu Olanda, România a fost solidă în prima repriză, în care a folosit titularele şi şi-a dominat adversara, după care Ryde a introdus şi rezervele şi a cedat categoric
- GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii
- CM de Handbal se va disputa în perioada 30 noiembrie - 15 decembrie, în Japonia;
- România va juca 5 meciuri în grupe: cu Spania (30 noiembrie), Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie).
- Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.
Cu 4 zile înainte de startul Campionatului Mondial, naţionala României a disputat ultimul meci amical. Adversara a fost Olanda şi s-a reeditat finala mică a Europeanului de acum un an. Partida s-a jucat în Aqua Dome, o sală din Kumamoto, locaţie care va găzdui meciuri la acest turneu final.
Rezultatul final a fost dezamăgitor pentru "tricolore". România a pierdut 32-23, însă prima repriză e cea care dă speranţe în perspectiva meciurilor oficiale. Ryde a folosit echipa standard, în afara lui Dedu, şi în primele 30 de minute a practicat un handbal de foarte bun nivel.
România nu doar că a condus pe întreaga durată a primei reprize, dar a reuşit să şi pună 3-4 goluri faţă de Olanda, care a trimis şi ea în teren tot ce are mai bun în lot. A fost 16-15, după care tehnicianul suedez a dorit să le ofere minute şi să le vadă la lucru şi pe restul jucătoarelor. Cu rezervele în teren, România n-a mai făcut faţă şi a cedat total.
Olanda s-a desprins pe final chiar şi la 10 goluri, iar avansul final a fost de 9, scor 32-23.
"Prima repriză am fost foarte bine. Am avut un plan de joc, l-am respectat, ne-a ieşit ce am pregătit în faţa unei echipe foarte bune"
Tomas Ryde
Gheaţă multă pentru genunchiul lui Neagu
Neagu a fost folosită în prima repriză, după care a fost menajată. Cum a procedat la fiecare joc disputat după ce a revenit în urma accidentării grave de anul trecut, şi acum a recurs la aceeaşi metodă, o pungă imensă cu gheaţă aplicată zeci de minute pe genunchiul operat. După ce a renunţat la gheaţă, a continuat să-şi maseze singură genunchiul. În decembrie 2018, Neagu a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi s-a operat în ianuarie, iar primul joc după recuperare a avut loc abia la finalul lunii octombrie.
"În partea a doua am schimbat, am vrut să văd toate jucătoarele şi s-a creat o confuzie în joc, care ne-a costat, dar nu scorul mă interesa astăzi"
Tomas Ryde
CM Handbal - Japonia // Kumamoto, orașul de 650.000 de locuitori în care se desfășoară turneul final
Dedu a stat în tribună
Portarul Denisa Dedu n-a evoluat în amicalul de astăzi. Ea a luat loc în tribună şi a urmărit meciul de acolo. A fost menajată de Ryde, după ce a acuzat uşoare probleme medicale, însă va fi recuperată 100% pentru debutul de la acest Mondial, care se va produce sâmbătă, cu Spania, de la ora 11:00.
Rigoarea japoneză şochează
Imediat după ce meciul de astăzi s-a terminat, jucătoarele României au rămas pe parchet pentru a face o şedinţă de stretching. În acelaşi timp, pe parchetul sălii şi-au făcut apariţia mai mulţi angajaţi ai sălii, care cu ajutorul unor prosoape şi al unei soluţii pe care o pulverizau ştergeau cu un prosop, stând în genunchi, fiecare centimetru de teren. În plus, adunau cu mâna toate impurităţile prezente pe parchet.
{{text}}