În timp ce domnul Nicolae Robu duce o luptă aprigă cu manelele și grătarele încinse, FRF are o problemă similară, pe cât se poate, la nivel fotbalistic. Țara arde, domnii mei, și se impun măsuri!, ca nu cumva să scăpăm de sub control.
Gabriel Berceanu a fost unul dintre primii oameni care mi-au „predat” meseria asta, la 19 ani, când călcam pentru prima dată în redacția Gazetei Sporturilor. Mi-a spus într-o zi că rolul jurnalistului este să critice, să chestioneze și să taxeze puterea, pentru că puterea ne va influența, mereu, direct.
Pentru că puterea e în permanent control. Mi-a spus că avem datoria asta față de public, că prin critică putem influența mecanismul în așa fel încât să contribuim indirect la corectarea sistemului. Iar federația ne interzice pentru „atacuri repetate”? E un munte de ipocrizie acolo. L-aș întreba pe Gabriel Berceanu ce ar fi făcut el, acum 6-7 ani, dacă Mircea Sandu ar fi impus o astfel de măsură?
Îți mai aduci aminte, Gabi, când scriai că „în birourile FRF miroase a cătușe mai rău decât a pește în port”, că au drum la DNA „mai des decât la biserică”. Când apărai deontologia și vorbeai de doctrină la nivelul federației? Îi numeai „propagandiști opăriți” pe cei de la federație.
Niciun jurnalist de la Gazeta nu cred că a aruncat astfel de zoaie în direcția federației, sau angajaților federației, în ultimii ani. Și totuși, priviți că selecționerul echipei naționalei e OBLIGAT să nu răspundă întrebărilor singurului ziar de sport din România!
Sunt sigur că mă distrugi în scris, pentru că poate ai fost cel mai talentat dintre noi, dar te invit să o faci, pentru că sunt, sincer!, curios, cum justifici faptul că te-ai pretat la așa ceva. Că valorile se schimbă peste noapte când puterea ne devine prietenă.
Mircea Sandu a făcut mult rău fotbalului românesc, dar poate nu a avut inteligența (sau meschinăria?) să construiască un aparat de propagandă atât de bine definit. Să-mbrace în cutii de cadouri nuiele și să ne entuziasmăm degeaba. Pentru că m-am bucurat când Burleanu a câștigat primele alegeri.
M-am bucurat, mai puțin, ce-i drept!, dar tot m-am bucurat, și atunci când le-a recâștigat în fața unui sistem de care niciunul nu eram străin.
Pentru că un obiectiv ratat doare și pentru că nu răspundem la un comportament de multinațională întârziată, ați hotărât că se impune cenzura, să pasați cumva vina pe altcineva. Noi facem rău fotbalului românesc? Că analizăm și semnalăm incompetența, că nu slujim practicatul fotbalului după ureche, că nu ni se mai pare normal să trăim din talent? Când o strategie nu reușește, nu e o dramă. Dramă e când cel care vândut-o nu-și asumă eșecul.
Eu am înțeles ce mi-ai explicat atunci, pe seară, la cârciuma de lângă Grădina Icoanei. Măcar eu fac ce zice popa. Aș putea să continuu cu patetismul și să spun că m-ai dezamăgit.
Dar chiar sunt curios, la cum te cunosc, dacă ai simțit vreo urmă de remușcare sau măcar te-a scuturat vreun gând când i-ai respins întrebările lui Marius.
{{text}}