Sub deviza „FC FCSB nu e Steaua”, suporterii de la Asociația Steliștilor 1947 plănuiesc să se prezinte la Romexpo, sâmbătă, la tragerea la sorți pentru grupele EURO 2020, și să înmâneze câte un pliant informativ tuturor invitaților.
În pliant se prezintă situația actuală a celor de la FCSB, care au pierdut în instanță marca, palmaresul și numele de „Steaua București”, acestea revenind la Clubul Sportiv al Armatei.
„În prezent este posibil să nu fiți la curent cu situația penibilă în ceea ce privește FCSB (un club care participă regulat în competițiile europene), în opoziție cu Steaua București - unul dintre cele 22 de cluburi care au câștigat vreodată UEFA Champions League”, scrie în introducerea pliantului respectiv.
Apoi, în același pliant e prezentată situația juridică a clubului și modul în care a câștigat Florin Talpan toate procesele cu FCSB legate de marcă, palmares și nume.
În încheiere steliștii scriu: „Știm că nu este politica UEFA - și nici nu ar trebui să fie - să intervină în afacerile interne ale cluburilor sale membre, dar știm, de asemenea, că atenția atenția organizației dumneavoastră pentru identitățile clubului este foarte importantă - așa cum s-a dovedit în alte cazuri similare de pe tot continentul.
Dacă inițierea unei anchete în această situație este posibilă pentru UEFA - cu o implicare corectă a tuturor părților implicate - noi, suporterii campioanei europene din 1986 Steaua București, vom fi mai mult decât fericiți să vă ajutăm cu date istorice și informații tehnice despre acest caz”.
Pliantul pe care steliștii vor să-l dea la tragerea la sorți // Foto: AS47
Pleiadă de foști fotbaliști celebri
Țările aflate în urnă vor fi reprezentate la București de nume marcante ale fotbalului european. Câteva exemple de oameni importanți care vor primi pliante de la steliști: Gareth Southgate, antrenorul Angliei, Didier Deschamps, tehnicianul Franței, Joachim Low, selecționerul Germaniei, Roberto Mancini, antrenorul Italiei, Andriy Shevchenko, selecționerul Ucrainei, Luis Enrique, proaspăt revenit la selecționata iberică, sau Ryan Giggs, omul din fruntea naționalei Țării Galilor.
20 de echipe calificate direct
Țara Galilor, Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveția, Danemarca, Croația, Spania, Suedia, Polonia, Austria, Franța, Turcia, Belgia, Rusia, Italia și Finlanda sunt cele 20 de echipe calificate până acum la EURO 2020. Celelalte patru se vor stabili în urma „barajului” din primăvara lui 2020.
Vezi și:
UEFA a reparat greșeala: „Fondat de Armata română, Steaua rămâne cel mai titrat club din România”
{{text}}