Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL

România - Spania 16-31 // Radu Voina, perplex după umilința de la Mondial: „Am văzut meciul singur și nu credeam că pot păți asta”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 30 noiembrie 2019

România a pierdut categoric în fața Spaniei, scor 16-31, în primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Radu Voina (69 de ani), fost selecționer al României, tehnicianul cu care „tricolorele” au câștigat bronzul european în 2010, și-a găsit cu greu cuvintele.

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii
  • Următoarele meciuri ale României: Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie).
  • Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.

„Eu am urmărit meciul singur, în fotoliu. Nu am crezut că mă pot enerva stând singur. Am fost dezamăgit. Mie îmi pare tare rău. Am învățat de la alții mai învătați decât mine că atunci  când e rău, nu mai e cazul să calci pe capul celui înfundat în noroi. A fost un non-meci! Chiar dacă nu îmi face plăcere, trebuie să îl uităm. Dacă se poate, trebuie să se remonteze. Urmează al doilea meci, extrem de complicat, cu Senegal. Ar fi un meci bun pentru a recâștigat din moralul care nu există.  

Nu am reușit absolut nimic. Apărarea de care spunea domnul Ryde că se antrenează și că va fi felul principal a luat 31 de goluri. În atac spunea că avem multe jucătoare capabile să marcheze și nu va fi o problemă. A fost o echipă fără stăpân. Poate ar fi trebuit să ceară câte un time-out, să oprească hemoragia asta, și să ceară altceva. Dar eu nu mă pricep, sunt depășit”, a declarat Radu Voina la TV Digi Sport.


Vezi și: 

CORESPONDEȚĂ DIN JAPONIA // EXCLUSIV Anca Polocoşer, distrusă de eşec: a izbucnit în plâns şi a fost calmată cu greu!

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // EXCLUSIV Cristina Neagu, în stare de șoc după România - Spania 16-31: „Sincer, nu văd niciun lucru bun, dar ce altceva să fac?”

VIDEO EXCLUSIV Fanii „tricolori” au amenințat că vor boicota partida cu Spania! Cum s-a rezolvat neînțelegerea


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.