Campionate

NEWCASTLE - MANCHESTER CITY 2-2 // VIDEO + FOTO Pep Guardiola își poate lua adio de la titlu după un meci în care s-au marcat două goluri senzaționale

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Newcastle și Manchster City au remizat, scor 2-2, în primul meci al etapei cu numărul 14 din Premier League.  

„Cetățenii” traversează una dintre cele mai grele perioade de la venirea lui Guardiola. City a câștigat un singur meci din ultimele 5 jucate în toate competițiile, iar titlul pare doar un miraj.  

Campioana en-titre a început bine partida de pe St. James Park. Raheem Sterling a deschis scorul în minutul 22, după o combinație rapidă cu David Silva. Gazdele au ripostat după doar 3 minute, prin fundașul olandez Jetro Willems

Ultimele două reușite au venit târziu, în ultimele 10 minute de joc, și au fost cu adevărat speciale. Kevin De Bruyne a trimis un voleu magnific sub bara transversală în minutul 82, dar ultimul cuvânt l-a avut Jonjo Shelvey. Fostul mijlocaș al lui Liverpool a șutat din prima în minutul 88, din exteriorul careului de 16 metri.

Manchester City urcă provizoriu pe locul secund în Premier League, cu 29 de puncte, la egalitate cu Leicester. Formația lui Brendan Rogers are un meci mai puțin disputat, cu Everton. Newcastle urcă două locuri, până pe 12, cu 16 puncte. 

VEZI ȘI: 

VIDEO S-a întors Sinișa! Mihajlovic a plâns la conferința de presă: „Sunt încă aici și voi rămâne!” » Declarație superbă pentru soție + de ce și-a certat elevii :)

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.