10 lucruri interesante de știut despre prima săptămână din decembrie 2019. Meciuri interesante în Liga 1, o dilemă cu FRF și înfruntări de foc pentru naționala României de handbal feminin, la Campionatul Mondial din Japonia, inclusiv un derby cu Ungaria.
1. Urmează o săptâmână de foc pentru naționala României de handbal. Echipa lui Thomas Ryde are nevoie de victorie lângă victorie pentru a se califica în grupa principală, iar GSP e singura redacție care are trimiși în Japonia.
Programul României la CM Handbal:
- România-Kazahstan (marți, ora 12:00)
- România-Muntenegru (miercuri, ora 08:00)
- România-Ungaria (vineri, 6 decembrie, ora 12:00);
2. Avem etapă intermediară în Liga 1! Marți e Poli Iași-FCSB, miercuri joacă CFR Cluj cu Sepsi și Dinamo contra Chindiei, iar joi e Craiova-Botoșani. Programul integral, clasamentul și alte statistici sunt AICI;
3. Ce se întâmplă la FRF? Nu există încă o explicație oficială pentru lipsa unei invitații pentru Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român, la tragerea la sorți pentru grupele EURO 2020. Prima reacție a venit de la Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, și a fost confuză: „Sper să fi fost o gafă”;
4. FCSB are din nou probleme din cauza lui Gigi Becali. Noul ordin al patronului l-a lăsat pe dinafară pe jucătorul pe care îl vedea cu ceva vreme în urmă drept „cel mai bun din Europa”. Toate detaliile AICI;
5. Victor Becali, fostul impresar și unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal ai ultimelor decenii, este invitatul de azi al lui Costin Ștucan, în studioul GSP LIVE. Poate fi urmărit AICI, de la 09:01;
6. Azi, 2 decembrie, aflăm cine va fi Balonul de Aur, în jurul orei 23:00. Favoritul? Lionel Messi. Ar fi al șaselea trofeu pentru argentinianul de 32 de ani de la Barcelona.
7. Pentru prima dată în ultimii ani, Juventus pare că are o adversară serioasă în Serie A. A fost nevoie de măiestria lui Antonio Conte pentru ca Inter Milano să se instaleze în fotoliul de lider în Italia. Rezumatele VIDEO ale meciurilor sunt AICI;
8. Mircea Lucescu la Rapid? Azi ar putea să asistăm la întoarcerea celui mai titrat antrenor român în fotbalul autohton: primarul Sectorului 1 a anunțat că l-a convins pe tehnicianul în vârstă de 74 de ani să se alăture echipei din Giulești.
9. Lewis Hamilton a câștigat și la MP Abu Dhabi, în ultima cursă a sezonului. Englezul în vârstă de 34 de ani e la un singur titlu mondial de recordul lui Michael Schumacher (7 titluri în Formula 1).
10. Englezul Judd Trump, jucătorul de snooker în vârstă de 30 de ani, pare în marș spre UK Championship. Are deja în palmaresul din acest an Masters-ul și Campionatul Mondial, deci așa ar deține Tripla Coroană în snooker. Competiția este în această săptămână pe Eurosport.
BONUS: Mike Tyson a dezvăluit cine a fost singurul om de care s-a temut: „Mă făcea să mă simt ca un rahat” - TOTUL AICI
Citește și:
Dinamo ar putea da o lovitură neașteptată! West Ham îl vrea pe jucătorul de 18 ani!
{{text}}