Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL

VIITORUL // Lovitură sub centură pentru Gică Hagi » Fostul elev Bas Kuipers, interviu NECRUȚĂTOR: „Hagi n-a vorbit niciodată cu mine”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 02 decembrie 2019

Bas Kuipers, 24 de ani, fost jucător la Viitorul, în prezent la NEC Nijmegen, vorbește în presa din Olanda despre relația complicată pe care a avut-o în România cu Gheorghe Hagi.  Olandezul a evoluat pentru dobrogeni în 2019, părăsind clubul tot în acest an. 

Olandezul nu a rămas prea impresionat de experiența din Liga 1, acuzând, printre altele, modul în care a fost tratat de propriul club.  

„În România, pentru un cartonaş roşu te suspendă imediat trei etape. Nu am fost deloc fericit pentru acest lucru. Am stat cinci săptămâni în tribună fără ca cineva din club să schimbe o vorbă cu mine.  

Am stat şapte luni acolo, dar Hagi n-a vorbit niciodată cu mine. Voiam să plec. Până la urmă, a ieşit totul aşa cum trebuia, ne-am dat mâna şi am devenit jucător liber de contract. Nu a trecut mult timp şi m-a sunat agentul. Am fost invitat să mă antrenez cu NEC Nijmegen, iar după trei zile am semnat contractul. Pentru mine, NEC a rămas un club celebru”, a declarat Bas Kuipers în presa din Olanda, conform TV Telekom Sport. 


Bas Kuipers, de meserie fundaș stânga, și-a făcut junioratul la Academia lui Ajax Amsterdam, însă a evoluat doar pentru juniorii „lăncierilor”. A mai jucat de-a lungul carierei pentru Excelsior, ADO Den Haag, Viitorul și NEC Nijmegen. În tricoul echipei lui Hagi, Kuipers a strâns doar 7 apariții, fără să înscrie vreun gol. 

Vezi și: 

GSP LIVE // VIDEO Victor Becali a răbufnit la adresa FRF, la emisiunea lui Costin Ștucan: „Nu se poate, nu există justificare pentru așa ceva” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.