Adelina Trușcă, fosta iubită a lui Mihai Voduț (25 de ani), s-a arătat șocată de suspendarea primită de fotbalist și spune că în ultima vreme a încercat să-l ajute să nu fie sancționat de FRF.
„Nu pot să cred că a fost suspendat! Eu am făcut tot ce am putut să-l ajut. Am trimis tot ce mi-a cerut de fiecare dată. Am încercat să-l ajut să nu fie suspendat, deși nu merita. Ultima dată mi-a zis că mai are nevoie de o declarație la notar și scapă.
Comportamentul lui anormal i-a terminat cariera, nu biletul meu. E ușor să judecăm. Sunt multe dedesubturi care nu au apărut în presă și pe care nu le știe nimeni, dar nu mai are rost discuția acum. Faptele sunt consumate. Am încercat să-l ajut. Îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici”, a declarat Adelina Trușcă pentru GSP.ro.
Foto: Facebook
Își punea iubita să-i parieze
Atacantul a fost suspendat timp de doi ani de Comisia de Etică și Disciplină a FRF și amendat cu 300.000 de lei. Totul a plecat după ce Voduț i-a oferit fostei iubite misiunea de a-i pune bilete la pariuri. Adelina Trușcă a trimis către Cancan în luna ianuarie conversațiile pe care le avea cu fotbalistul. Acesta îi cerea să-i plaseze un bilet la pariuri inclusiv pe meciurile propriei echipe.
Pe unul din tichete iese în evidență meciul Viitorul-Astra, 1-0, decis de un gol marcat în minutele de prelungire ale părții secunde. În acea perioadă, Voduț evolua chiar pentru echipa lui Hagi.
După ce a fost dat afară de la Viitorul, Voduț a ajuns în Israel, la Beitar Ierusalim, iar la începutul acestui sezon s-a întors în Liga 1, la nou-promovata Chindia Târgoviște, care astăzi i-a reziliat contractul.
Mihai Voduț are un istoric extrem de tumultuos. Episodul cu pariurile nu este singura scăpare a atacantului de 25 de ani. În primele zile din 2019, Voduț a ținut prima pagină a ziarelor de scandal după ce și-a agresat iubita. DetaliiAICI.
{{text}}