Gică Popescu (52 de ani) a povestit cum a ajuns să o cunoască pe actuala sa soție, Luminița, și cum a încercat să obțină numărul ei de telefon de la Gică Hagi, care însă nu i l-a dat.
„Am venit în vizită la sora ei, soția lui Gică Hagi, și el era într-o perioadă în care nu prea juca, nu-l băga, îl chemam la mine la grătar să se mai destindă. Soția lui era însărcinată cu primul copil, cu Kira, și îmi spune într-o zi: «Aș veni, dar este și cumnata mea la mine»", a rememorat Gică Popescu la Antena 1.
„Baciul” spune că i-a invitat pe toți la grătar și a rămas fascinat de Luminița. A încercat să facă rost de numărul ei de la Gică Hagi, însă a primit un răspuns neașteptat din partea „Regelui”: „Nu-ți dau numărul, descurcă-te!”. „A trebuit să mă descurc și m-am descurcat”, zice Popescu.
S-au căsătorit în 1999
„Luminița a venit la un meci al echipei naționale și am vorbit cu un prieten de-ai mei și de-ai lui Gică Hagi să mă așeze la masă, lângă ea. M-am așezat lângă ea, am început să vorbim în seara aceea și, de atunci, vorbim de 20 de ani”, povestește Gică Popescu.
Fostul mare fotbalist povestește și cum a cerut-o în căsătorie pe Luminița: „La un restaurant în București. Când am cerut-o în căsătorie mi-a zis: «Dar nu crezi că ar trebui totuși să mai vorbim (n.r. despre căsătorie)?». Deci nu a sărit la mine în brațe. Eu i-am spus că o să avem timp după aceea să mai vorbim, mulți ani. În 1999 ne-am căsătorit”.
{{text}}