Handbal

ROMÂNIA - KAZAHSTAN 22-20 // Editorial Marian Ursescu, șeful departamentului Sporturi de la GSP: „Trimiteți-l acasă pe «Somnorilă»!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 03 decembrie 2019

Niciodată în istorie naționala României de handbal feminin nu a jucat mai prost ca la această ediție. Federația insistă cu un antrenor care e în afara fenomenului de 11 ani, iar acest lucru se vede pe teren. 

  • România a urcat pe 3 în grupă, după ce în această dimineață Muntenegru a învins Ungaria, 25-24. Într-un alt meci, Spania n-a avut probleme cu Senegal, 29-20.
  • Programul României la CM Handbal: România-Muntenegru (mâine, ora 08:00) și România-Ungaria (vineri, ora 12:00);
  • Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.

Echipa feminină a României, care an de an, în luna decembrie, era speranța jocurilor de echipă de la noi, la turneele finale, a ajuns să se bată de la egal la egal cu formațiile din lumea a treia a handbalului.

Eșecul istoric prin proporțiile lui, 16-31 cu Spania, cea mai categorică înfrângere suferită vreodată în fața ibericelor, a fost urmată de o „victorie glorioasă” cu Kazahstan, 22-20. Un succes pe care fanii României l-au trăit însă cu inima în gât, cu gândul că Hardina, Abdihamit, Abilda sau Baranovskaia o să ne egaleze! 

Ne-am chinuit din greu în fața unor amatoare care și-au luat concediu de la serviciu să poată merge la Mondiale! Una dintre ele, ați văzut probabil din transmisia TV, mânca ciocolată pe banca tehnică?! 

Joc la întâmplare, nimic lucrat 

România a început fără Cristina Neagu, atât cu Spania, de ce oare?, cât și cu Kazahstan. Cu kazahele era normal să o odihnești pe Neagu, care dăduse totul în victoria cu Senegal, dar în lipsa ei jocul României a fost un mare ZERO! 

Antrenorul Tomas Ryde nu a urmărit decât să le dea minute tuturor jucătoarelor, neținând cont și de prestația lor în teren. Schimbările haotice, formulele de echipă neexersate vreodată au dus la un haos total pe teren. 

România a jucat cu trei centri în același timp (Zamfirescu, Dache, Pristăvița), tehnicianul suedez gândind, probabil, că vreuna dintre ele va rezolva meciul pe acțiuni individuale. Ryde este însă mulțumit, parțial, de victorie și pune acest rezultat pe seama evoluției bune a adversarelor. „Kazahstan s-a luptat și s-a apărat foarte bine în partea a doua!”

„Soarele va răsări și mâine!”

Nu ne-a mai spus, așa cum a făcut-o după meciul cu Spania, că "soarele va răsări și mâine!". Sigur că va răsări, dar nu pe strada României. Cu acest joc, o să ajungem într-o negură totală. 

Ce ne-am fi făcut oare dacă portarii Diana Ciucă și Denisa Dedu nu ar fi apărat excelent, terminând disputa cu procentaje de peste 40%? 

Când s-a plecat în Japonia și s-a făcut lotul pentru Mondiale, Ryde a anunțat că a preferat mai multe jucătoare pentru faza de apărare, pentru că în atac ne descurcăm. L-am întrebat cine va da goluri în lipsa lui Neagu. Acum se vede ce chinuială e în atacul României.

Am urmărit trei meciuri în ziua a patra a Mondialului. Am început cu Ungaria-Muntenegru. O încântare jocul Ungariei. Ce evoluție colectivă! Ca să vă dați seama, maghiarele au dus mingea de 25 de ori în extremă, însă au fructificat doar 15 acțiuni de acolo. Au ratat, dar acțiunile au fost finalizate! La România-Kazahstan, „tricolorele” au dus acțiunile de 6 ori pe extremă! 

Acesta este jocul nostru colectiv. Schimb de pase la linia de 9 metri până intrăm în pasiv. Sau acțiuni, depășiri individuale.  

Nu vă ascundeți după paravanul Corona! 

Aproape toată lumea dă acum vina pe lipsa jucătoarelor de la Corona. Sigur că, dacă le aveai pe Buceschi, pe Laslo, pe Bazaliu și Bucur poate că altfel ar fi stat lucrurile, dar să nu uităm că tot cu „Somnorilă” pe bancă și cu fetele de la Brașov în teren!, ne-au condus Insulele Feroe la pauză, în preliminariile Euro 2020.

Cât să mai suporte și fanii handbalului această stare de jale generală din partea unor jucătoare care, la nivel salarial, făcând o medie a echipei, cred că sunt între primele 7-8 formații de la Mondiale? 

Președintele Alexandru Dedu e în Japonia și ar face bine dacă l-ar trimite de acum acasă pe Tomas Ryde! Cu siguranță, echipa s-ar descurca mai bine fără el. Și așa, la time-outuri nu dă indicații, atunci brusc îl cuprinde setea. 

Mesajul lui Tomas Ryde pentru fanii din România înaintea startului Mondialului din Japonia

Vezi și:

CAMPIONATUL MONDIAL DIN JAPONIA // FOTO Naționala gâfâie, selecționerul Tomas Ryde își plimbă soția prin Japonia, la fel cum a făcut și la Rio!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.