Nationala

Eduard Duțu, românul de la Fiorentina care nu vrea să joace pentru România: „Aleg naționala Italiei”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 03 December 2019

Eduard Duțu, 18 ani, evoluează pentru tineretul Fiorentinei și a acordat un interviu site-ului oficial al italienilor în care a mărturisit că nu vrea să joace pentru naționala României. 

„Dacă mi se va oferi posibilitatea să aleg între echipa naționala a României și cea a Italiei, o să o aleg pe cea a Italiei. Părinții mei sunt români, dar eu m-am născut la Roma. Mă simt italian. În acest moment, obiectivul meu este să ajung în Seria A”, a declarat Eduard.

Fundașul central susține că Adrian Mutu este unul dintre idolii săi: „Eu nu joc pe postul pe care a jucat Adi Mutu, dar este unul dintre idolii mei. Cariera lui este o inspirație pentru mine. Mi-a plăcut întotdeauna Alessandro Nesta, iar acum încerc să mă inspir de la Sergio Ramos. 

Căpitanul Realului este un fotbalist cu o personalitate foarte puternică. La primul antrenament la prima echipă mi-a plăcut foarte mult de Franck Ribery. Sunt foarte bucuros că sunt la Fiorentina”.

Eduard Duțu s-a născut la Roma și a prins câteva antrenamente cu prima echipă a Fiorentinei. 

Vezi și:

Răzvan Burleanu, scrisoare deschisă către Gheorghe Hagi: „Regretăm că nu v-am invitat, dar ne-ați zis că n-aveți timp de festivități”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.