Liga 1

CFR CLUJ - SEPSI 1-0 // Dan Petrescu a explodat! Săgeți către conducerea campioanei: „Haideți să fim serioși! Dacă ei nu au fost în stare, eu ce să fac? Să plătesc eu?”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 04 December 2019

CFR Cluj a câștigat meciul cu Sepsi, scor 1-0, dar antrenorul Dan Petrescu are multe motive de supărare. „Bursucul” e nemulțumit că meciul cu FC Botoșani de duminică nu a putut fi amânat și trimite săgeți către conducerea campioanei.

  • CFR Cluj joacă duminică, de la 17:30, la Botoșani, în etapa cu numărul 20 din Liga 1. 
  • Joi, 12 decembrie, de la 19:55, CFR Cluj are un meci decisiv cu Celtic, în grupele Europa League.

„În orice ţară în care s-a amânat un meci, nu cred că a fost cerut acordul celuilalt club. Haideţi să fim serioşi. Dacă voia cine trebuia să vrea, meciul acesta se amâna. E interes naţional. Aici e vina tuturor că acest meci se joacă. O dată am cerut şi eu un meci să se amâne şi nu au putut s-o facă. Respectăm programul şi mergem înainte să jucăm, dar nu mi se pare corect. 

Au reuşit PSV, Ajax, echipe din Cipru, a reuşit Steaua Roşie Belgrad, a reuşit Astana să îşi amâne meciurile, iar CFR nu a reuşit un meci. Şi dacă ne bate Celtic şi pierdem trei jucători la Botoşani, ne merităm soarta cu toţii. Şi eu, şi România, şi CFR. Şi conducerea clubului meu care trebuia să facă mai mult.  

Unii jucători care nu vor juca, nu vor veni, mă întorc duminică seara sau luni şi mai am doar două zile să pregătesc. Mie nu îmi place să pregătesc un meci în două zile, e foarte greu. Mie îmi trebuie o săptămână. Şi era normal să avem o săptămână să pregătim acest meci vital pentru CFR şi pentru fotbalul românesc”, declarat Dan Petrescu conform TV Telekom Sport.

„Nu trebuia să vrea Botoşani. Credeţi că Ajax când a amânat meciul i-a întrebat pe adversari? A vrut federaţia sau cine decide, Liga decide, gata!” 
- Dan Petrescu 

Înțepătură către conducere

Unul dintre motivele pentru care Botoșani nu a acceptat amânarea partidei ar fi faptul că „feroviarii” încă nu au plătit toți banii pentru transferul lui Cătălin Golofca. Petrescu a comentat situația: „Aici vorbiţi cu conducerea CFR-ului, nu cu mine. Dacă ei nu au fost în stare, eu ce să fac? Să plătesc eu?”.

Vezi și:

CFR CLUJ - SEPSI 1-0 // Bogdan Mara, devastator la adresa unei rivale din Liga 1: „Dacă nu sunt interese ascunse, eu chiar nu înțeleg!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.