Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL - ASTRA 0-1

VIITORUL - ASTRA 0-1 // VIDEO+FOTO Matematica poeților » Astra e PERFECTĂ! Are 7 victorii consecutive în Liga 1 și s-a apropiat la un punct de CFR

Articol de Remus Răureanu   —  joi, 05 decembrie 2019

Astra Giurgiu a învins-o pe Viitorul, scor 1-0 (Valentin Gheorghe 77'), în ultimul meci al etapei #19 din Liga 1.

Giurgiuvenii au schimbat brusc planul știut de toată lumea și i-au încurcat pe oamenii lui Hagi. Budescu și Alibec nu au mai fost determinanți, Bogdan Andone și-a betonat echipa cu cinci fundași și o jumătate și a rezistat.

Se păcălește cine crede că Astra e o echipă friptă pe grătarul încins de la marginea terenului de antrenament. Bogdan Andone și-a gătit formula și cu pregătire fizică, și cu tactică. Strategia i-a evidențiat pe premianții Alibec și Budescu. Atunci când a fost cazul, când antrenorul a simțit că-și permitea să riște un pic ca să forțeze victoriile. În momentul în care tehnicianul nu a mai avut curajul acesta, a modificat sistem și stil de dragul unui punct.


Giurgiuvenii nu au mai muncit ca să conducă mingea la Budescu și la Alibec, și-au propus doar să-și încurce adversarii, să defecteze jocul Viitorului. Alibec și Budescu nu au mai constituit miezul echipei, vedeta Astrei a devenit, în Dobrogea, Gabi Tamaș. Stoperul-veteran a condus o defensivă în care a mai avut în jurul lui alți patru fundaș și pe închizătorul Simion. Constănțenii au cărat încontinuu mingea doar înaintea zidului răbdător, Tamaș și ajutoarele sale i-au oprit acolo și au anulat astfel toate schemele pentru care e lăudată etapă de etapă formația curată, tehnică a lui Hagi.

Bogdan Andone a surprins cu tactica "autobuzului", pe care Cârțu a perfecționat-o în România, și a mai uimit cu schimbările.

A renunțat la Budescu pentru a mai trimite pe teren un închizător, pe Biceanu, într-un moment în care căuta să apere egalul cu și mai mulți fotbaliști buni pentru apărare. Și apoi l-a schimbat și pe celălalt mijlocaș ofensiv, pe Florentin Matei, ca să-l introducă pe teren pe Valentin Gheorghe, mai rapid și mai bun pentru contraatac.

Astra a continuat să se apere cu răbdare de păianjen și Viitorul s-a prins până la urmă în pânza deloc fină. A fost suficient ca Matei să greșească o pasă, Alibec i-a transmis lui Gheorghe mingea recuperată și mijlocașul a accelerat până în fața porții ca să-l execute rece pe Căbuz. Trupa lui Andone a suferit aproape un meci întreg și a produs spre final faza cea mai importantă a meciului, care a șters restul poveștii.


Nu mai contează că oamenii lui Hagi au dominat și au încercat să joace frumos, ca de obicei, nu au sacrificat spectacolul așa cum a procedat Astra. Giurgiuvenii concurează pentru titlu! Se știa că aveau lot bun, e clar că au și antrenor.

7 victoriiconsecutive are Astra Giurgiu în Liga 1

1.500de spectatori au asistat la meci

Viitorul - Astra 0-1

FOTO: Facebook Viitorul

Viitorul: Căbuz - Boboc, Țîru, Ghiță, De Nooijer - Ciobanu, Mladen, Houri - C. Matei - Rivaldinho, Calcan

Rezerve: Buzbuchi, Leca, M. Dulca, Artean, Pitu, L. Munteanu, Eric

Antrenor: Gheorghe Hagi

Astra: Lazar - Graovac, Tamaș, Dima - Bruno, Simion, Răduț, Radunovic - Budescu, D. Alibec, Fl. Matei 

Rezerve: M. Popa G. Enache, Biceanu, V. Gheorghe, Begue, Dandea, Trusescu

Antrenor: Bogdan Andone

Arbitru: Cătălin Popa / A1: Marius Nicoară / A2: George Florin Neacșu / Observator: Nicolae Marodin 

Stadion: Central Academia Hagi (Ovidiu - Constanţa)

VEZI ȘI: 

DINAMO - CHINDIA 4-1 // VIDEO + FOTO „Câinii” obțin victoria sezonului și se apropie la două puncte de play-off! Cum arată ACUM clasamentul în Liga 1

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.