International   •   Campionate   •   LIVERPOOL - EVERTON 5-2

LIVERPOOL - EVERTON 5-2 // Jurgen Klopp is the Boss! Record individual și cu echipa în Premier League + demisie așteptată după deznodământul de aseară

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 05 decembrie 2019

Jurgen Klopp a devenit managerul care câștigă cel mai repede în istoria clubului primele 100 de partide în campionat. Iar Liverpool are 32 de meciuri la rând fără înfrângere în Premier, record all-time pentru ”cormorani”. 

Într-o lună halucinantă, cu 10 meciuri între 4 decembrie și 4 ianuarie în Premier, Champions League, Mondialul cluburilor și Cupa Angliei, Liverpool rezistă încă foarte bine. 

Chiar dacă Jürgen Klopp i-a ținut rezerve la start pe Salah, Firmino și Henderson, echipa a survolat derbyul, marcându-i cinci goluri lui Everton, performanță nemaivăzută în roșu din 1982. 

Continuă seriile extraordinare: 15 victorii acasă și 32 de meciuri fără înfrângere, record al "cormoranilor" în campionat. Iar Klopp, lider autoritar (43 de puncte, 8 peste Leicester și 11 deasupra lui City), tocmai a devenit managerul care câștigă cel mai repede în istoria clubului primele 100 de partide în Premier. E al doilea la general, după Mourinho, dar e înaintea lui Alex Ferguson.


 Într-un asemenea ritm, Liverpool nu poate pierde titlul pe care îl așteaptă de 30 de ani. Va fi o sărbătoare frumoasă la final.

Top 100 victorii în Premier League: 

  • José Mourinho: 142 
  • Jürgen Klopp: 159 
  • Alex Ferguson: 162 
  • Arsène Wenger: 179 
  • Rafa Benitez: 181

27 de goluriși 5 egaluri are Liverpool în ultimele 32 de meciuri din Premier League, după înfrângerea cu Man. City din ianuarie (1-2)


31 de aniau trecut de la precedentul record de invincibilitate al lui Liverpool în prima ligă engleză (serie de 31 de meciuri, între mai 1987 și martie 1988)

Managerul lui Everton și-a luat adio de la jucători. Se așteaptă să fie demis în această săptămână! 

Pentru tehnicianul Marco Silva, sfârșitul la Everton este foarte aproape. Iminent. E aproape imposibil ca portughezul să mai rămână managerul albaștrilor în această perioadă. 

Mai ales după acest eșec, 2-5 în derby: a fost doar a doua oară în 1.053 de meciuri de Premier când Everton primește patru goluri în prima repriză. Silva, 42 de ani, simte primejdia. 

Potrivit presei engleze, el și-a luat deja adio de la jucători, așteptându-se să fie demis în această săptămână. "The Toffees" sunt la retrogradare, pe locul 18, cu doar 14 puncte în 15 etape. 

Vezi și: 

VIDEO S-a dat Pep Guardiola de gol? „Scăparea Freudiană” care ar putea însemna numele viitoarei sale echipe

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.