Actuala administrație FRF e, de fapt, un imens exercițiu de manipulare. Iar omiterea deliberată a lui Hagi de pe lista invitaților la tragerea pentru Euro 2020 e doar o piesă într-un vast puzzle diabolic, pus în slujba imaginii publice a băcăuanului care visează, nebunește, la Cotroceni.
În cartea "De ce eșuează națiunile", Daron Acemoglu și James Robinson evocă un episod incredibil petrecut în ianuarie 2000, în Zimbabwe. Președintele Robert Mugabe a ieșit câștigător la o loterie națională organizată de o bancă, la care premiul pus la bătaie era echivalentul în monedă locală a circa 3.000 de dolari americani, fiind "norocosul" extras dintre mii de participanți eligibili. Puterea dictatorului african, care și-a îngenuncheat țara într-un mandat-gigant de 37 de ani (1980-2017), ajunsese la un asemenea nivel încât și o operațiune bazată eminamente pe șansă era dirijată din umbră spre satisfacerea propriului ego.
La București, federația de fotbal a devenit epicentrul unei vaste acțiuni de manipulare menite să construiască și să consolideze, cu tușe psihiatrice, puterea unui alt președinte care visează, probabil, să ajungă tot la performanțele inimaginabile ale lui Mugabe în materie de control. Iar cea mai proaspătă mojicie a FRF, cu neinvitarea lui Gică Hagi la tragerea la sorți pentru Euro 2020, e doar vârful aisbergului într-o amplă arhitectură de tripotaj, pe care se bazează însăși funcționarea mamutului instituțional dezvoltat la Casa Fotbalului.
Belo, precedentul uitat de la Podgorica
Ceea ce pare complicat e, de fapt, foarte simplu: Burleanu a ținut ca "Regele" să lipsească de la eveniment, fiindcă prezența lui acolo ar fi acaparat întreaga atenție. Starurile europene ar fi ales neîndoios compania lui Hagi, nicidecum pe-a șefului FRF, pentru care reuniunea de la Romexpo a însemnat doar un nou prilej de a puncta la nivel de imagine și de a sugera ideea de personaj important, influent.
Va fi fost un adevărat deliciu să-l scanezi pe Burleanu cum naviga afabil între Zibi Boniek, președintele federației poloneze, Darko Ceferin, boss-ul UEFA, și premierul Ludovic Orban în căutarea fotografiilor care să-l prezinte ca pe un personaj ubicuu, lord al lobby-ului pentru țara mult iubită și stimată!
Pentru cine a uitat, episodul cu ignorarea mizerabilă a lui Hagi are un precedent la aceeași scară, evocând o dată în plus că, pentru Burleanu, FRF e numai o platformă pentru piruete personale. În septembrie 2017, când Daum încă ne mai aburea superior în Muntenegru că ne vom califica la CM 2018, același RB a dat ordin ca Belodedici să nu fie trecut în delegația pentru dineul oficial de la Podgorica, deranjat că toți ochii din spațiul ex-iugoslav erau îndreptați, firește, spre Miodrag.
Dejan Savicevici, președintele federației muntenegrene, s-a blocat când a văzut că din grupul oaspeților lipsește tocmai fostul său coleg de la Steaua Roșie Belgrad, a înghițit în sec și a interpretat surprins aria diplomației sportive cu un pahar de vin și un caviar, alături de omologul său bizar de la București.
"În ziua de azi, nu contează nimic mai mult decât comunicarea"
Mergem însă chiar mai în urmă pentru a înțelege premeditarea și proporțiile acestei imense manipulări federale, ruptă parcă din manualele predate în agențiile de informații. Începem cu o simplă scenă produsă imediat după ce RB a câștigat alegerile din 2014, la o zi după arestarea stupefiantă prin coincidență a lui Gică Popescu.
S-au anunțat rezultatele, votanții aproape că s-au împrăștiat, iar Burleanu și Gabriel Berceanu, pe atunci încă jurnalist la Gazeta Sporturilor, urcă împreună, extaziați, în vechiul birou al lui Mircea Sandu și plonjează efectiv ca-n apă pe canapelele din interior, aproape scriind cu picioarele în aer mesajul "Gata! Am pus mâna pe putere!". Peste câteva zile, Berceanu prelua postul de șef al comunicării FRF.
Gabriel Berceanu
La scurt timp, Burleanu, asistat de noul consilier Andrei Vochin, adus și el tot din GSP, a invitat pe rând la Casa Fotbalului mai mulți jurnaliști, printre care și subsemnatul, invocând dorința de a-i cunoaște personal și cu scopul subliminal de a le afla gândurile vizavi de noua administrație. Iar din discuție în discuție, la final, replica lui AV avea să anticipeze linia directoare a epocii post-Sandu: "În ziua de azi, nu contează nimic mai mult decât comunicarea".
Sume cu șase zerouri pentru gestiunea manipulării
Comunicarea! Aceasta e cheia de boltă a uriașei păcăleli din "administrația Burleanu", căreia îi lipsește un citat alături de celelalte afișate la sediul FRF și la Mogoșoaia. "În manipulare, nu contează aproape niciodată ce spui, ci cum spui". Noam Chomsky dixit. Da, reputatul lingvist american, al cărui decalog al diversiunii e scris parcă, pe bune!, pentru poporul fotbalistic dirijat de mister Burleanu! Găsiți-l, citiți-l și vă veți cruci!
Aici, mergem însă mai departe cu scurtele explicații ale creației unui monstru care se ridică lângă noi, tiptil-tiptil, ajutat de un ocean de complicități unsuroase. În departamentul de comunicare, cu salarii generoase, proiecte și investiții, Burleanu a spart probabil sume în euro cu șase zerouri pentru ca echipa absorbită din media să creeze în primul rând în interesul său un tablou siropos.
Graficul toxic: copiuțe, diversiuni, blocarea presei, scenarii diabolice în AG
De-a lungul celor cinci ani de mandat, s-au strâns faze memorabile din filmul manipulării insinuate pe nesimțite. Notați o aleatorie și scurtă trecere în revistă!
Copiuțe strecurate sub nasul lui Burleanu cu răspunsuri la întrebări intuite dinspre jurnaliști.
Blocarea parșivă a ziariștilor care, într-un moment de slăbiciune pasageră, apucaseră aprioric să transmită din amiciție și sub un val de persuasiune federală teme sensibile pe care ar fi dorit să le ridice într-o conferință de presă. Zeci de momente în care șeful FRF, pus în fața unor întrebări dificile, a adoptat invariabil tactica deturnării ridicole prin formularea unui răspuns-întrebare, ocolind obraznic substanța subiectului.
Motivări caraghioase ale unor rateuri epocale, gen "dezastrul Daum", al cărui eșec l-a pus pe seama barierei lingvistice, tot un soi de manipulare, căci miștourile născute au acoperit responsabilitatea oamenilor care l-au cocoțat pe banca "tricolorilor" pe unul dintre cei mai mari farsori din istoria echipei naționale.
Închiderea interviurilor libere cu jucătorii primei reprezentative și punerea la dispoziție a unor materiale servite, tactică numai bună să adoarmă șiruri aliniate de televiziuni, straniu încântate că li se servesc fără eforturi bla-bla-uri fade, care umplu însă spațiul de emisie fără emoții pentru FRF, Burleanu și selecționeri.
Evident, marile manevre de la Adunarea Generală de alegeri din 2018, manualul de scenariu dezvăluit de înregistrările captate în ședințele de organizare ale staff-ului lui Burleanu: cine și când să aplaude, cum să-și neutralizeze inamicii în sala scrutinului prin huiduieli concertate, unde să-i izoleze pe votanții clari ai lui Lupescu. Plus plasarea deliberată a urnelor sub geamuri care reflectau cum punea ștampila fiecare membru, spre a afla eventualii trădători.
Și două fraze tot de atunci, care-i scriu pe frunte ce-i trece prin minte și ce sânge-i curge prin vene. "Nu contează cine votează, ci cine numără voturile". Stalin. "Urmează noaptea cuțitelor lungi", referire la orele nocturne dinaintea alegerilor, când hotelul "Rin" s-a transformat într-o pistă de curse spre câștigarea în culise a bunăvoinței alegătorilor slabi de înger.
Complicii din liota de lachei
Tot către axa Departament comunicare - Burleanu merg și fire fine, întinse în diferite sectoare federale, cu aceeași țintă precisă: controlul informației interne. E, bunăoară, cazul lui Cătălin Gheorghiu, și el un vremelnic fost jurnalist, plantat pe postul de team-manager al echipei naționale, la sugestia cuplului Vochin - Berceanu. De ultimul îl leagă relații foarte apropiate de familie, iar rolul lui e inclusiv acela de a "scăpa" spre administrație orice detaliu semnificativ pentru liniștea președintelui, fără ca selecționerii să știe că au un Iuda în intimitatea lotului.
Cătălin Gheorghiu
Iar tot acest imens păienjeniș invizibil, cu vectorii comunicare și manipulare pe post de locomotive pentru construcția, lansarea și întreținerea personajului Burleanu, n-ar fi posibil fără liota de lachei, gen Bodescu, Vișan, Vassaras, Felix Grigore, Mitroi, Geolgău, Goga, Brașoveanu, Cighir, Vornicu sau Cioban, ultimii cinci valeții perfecți dintr-un Comitet Executiv de cârpă.
Unii sunt încă acolo ca monedă de schimb pentru mașinațiunile epice pro-Burleanu, cazul lui Brașoveanu, fost membru CEx, rămas fără job la cluburi, dar pescuit în organigrama FRF, cu atribuțiuni confuze. Sau al lui Goga, eternul reprezentant al AJF-urilor, pe care Burleanu l-a susținut pentru avansarea pe lista comisarilor FIFA, obținând delegări pe bani grei din diurne și baremuri la CM Rusia 2018 sau CM U17 Brazilia 2019.
Ultima frontieră: Burleanu închinându-se la propriul portret
"Când prinzi oamenii într-un sistem al datoriei, ei nu-și mai pot permite să gândească", spune același Chomsky. Este exact sistemul dorit și țesut pentru a susține imaginea lui Burleanu, cu încrengături complice în toate colțurile țării, în schimbul unui tricou, al unei mingi sau al unei porți, prețul ridicol pentru a-l aplauda la comandă și a-l susține orbește pe omul despre care, peste vreo 50 de ani, poate vom afla că, în dosarul său secret, are numele de cod "Icsulescu".
Iar ofițerii săi de legătură vor fi fost, să presupunem, Vasile Dâncu, omniprezentul sociolog apărut la toate acțiunile naționalei și implicat în obscure contracte federale, și Gavrilă Vasilescu, ultimul notar-șef al Capitalei înainte de Revoluție și actualul notar de casă al FRF.
E tabloul complet din care mai lipsește un singur cadru, pe care, probabil, foștii jurnaliști înregimentați în trena federală, unde, fără scrupule, conduc inclusiv blocada FRF la adresa Gazetei, îl pregătesc din timp pentru următorul scrutin de alegeri: o poză de campanie cu Burleanu închinându-se în fața tabloului cu propria fotografie. Căci, irefutabil, aceasta e ultima barieră de doborât înaintea aruncării în politică a băcăuanului care, într-un colț al minții sale jucăușe, năzuiește, nebunește, la Cotroceni!
Citește și:
Joci constant la pariuri? Avem un test pentru tine – răspunsurile sunt foarte importante!
{{text}}