Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL MONDIAL DIN JAPONIA

ROMÂNIA - UNGARIA 28-27 // Declarație incredibilă a lui Kim Rasmussen: „Este vina mea! În ultimele minute nu le-am spus arbitrelor decât «ă, ă, ă, ă»”

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 06 decembrie 2019

România a învins dramatic Ungaria, scor 28-27, și s-a calificat în grupa principală a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia. „Tricolorele” le vor avea adversare acolo pe Rusia, Suedia și Japonia. 

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii.
  • Citește AICI cronica meciului dintre România și Ungaria!
  • România va juca în grupa principală cu Rusia (8 decembrie), Suedia (10 decembrie) și Japonia (11 decembrie).

Kim Rasmussen, antrenorul Ungariei, danezul care le cunoștea foarte bine pe românce pentru că a antrenat și CSM București, și-a asumat în totalitate, la finalul partidei, vina pentru eșec.

Rasmussen va fi probabil demis de federația din Ungaria pentru că avea drept obiectiv calificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar prin înfrângerea în fața României nu mai are nicio șansă!


Este responsabilitatea mea! În ultimele două minute nu le-am spus arbitrelor decât «ă, ă, ă, ă» și ne-au dat eliminare. Oricum, este vina mea! Le-am oprit pe românce în jocul de 7 contra 6, pe centrul apărării, dar ne-au surprins pe extreme și nu ne-am putut apăra bine. 

Este responsabilitatea mea, îmi pare rău, mi-o asum. Nu știu cum ne vom concentra la următoarele meciuri din Cupa Președintelui. Sunt prea dezamăgit pentru că am pierdut meciul. Sunt trist pentru echipă, federație, fani”, a declarat Kim Rasmussen pentru televiziunea maghiară M4 Sport. 

Citește și:

ROMÂNIA - UNGARIA 28-27 // Kim Rasmussen, antrenorul Ungariei, furios pe arbitraj: „A fost o rușine ce s-a întâmplat în ultimele minute!”


Ce urmează pentru România: adversarele și programul din grupa principală a Campionatului Mondial din Japonia 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.