Liga 1

Marius Croitoru, atacat după ce l-a ironizat pe Dan Petrescu: „Să-și ia Bacalaureatul și după să vorbească! Are o licență luată în Moldova și nu e antrenor principal”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 09 December 2019

Marius Bilașco, șeful departamentului de scouting de la CFR Cluj, l-a atacat dur pe Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani. 

  • Context: După FC Botoșani - CFR Cluj 2-1, Dan Petrescu nu a venit la conferința de presă, acuzând probleme de sănătate, iar Marius Croitoru l-a ironizat: „Nici eu nu mă simt bine, dar măcar am venit!”

Azi, Marius Bilașco a explicat absența lui Dan Petrescu și a avut o replică dură pentru antrenorul celor de la FC Botoșani. 

„Singurul lucru pe care aş vrea să îl punctez este legat de atitudinea lui Croitoru. E uşor să fii ironic şi să dai o aşa declaraţie când nu știi ce se întâmplă şi care e starea celuilalt antrenor. Croitoru nici nu trebuia să vină la conferinţă, pentru că nu e antrenor principal. Asta e și o mare problemă a televiziunilor, care acceptă să vină antrenori care nu au licenţă.

El are licenţa B luată prin Moldova şi e trecut pe foaie ca antrenor cu portarii. Dar stă pe margine şi dă indicaţii ca un antrenor principal. Nu mi se pare în regulă! Sunt antrenori care au muncit, au învăţat și au plătit pentru licenţe.

În primul rând, Croitoru ar trebui să ia BAC-ul și licenţele. El nu are nici Bacalaureatul şi vine să vorbească despre Dan Petrescu şi să fie ironic! Mi se pare puţin deplasat! Ar trebui să îşi vadă lungul nasului. E la început de drum şi ar trebui să arate mai mult respect faţă de un antrenor care a demonstrat”, a declarat Marius Bilașco la TV Telekom Sport.

„Dan nu s-a simţit bine după meci şi a preferat să îl trimită pe Minteuan. E o perioadă foarte grea pentru el şi numai când eşti implicat şi ştii ce se petrece zi de zi acolo îţi dai seama de consumul uriaş pe care îl are un antrenor” 
Marius Bilașco 

Citește și: 

Continuă polemica! Valeriu Iftime le arată obrazul șefilor de la CFR: „N-au recepționat mesajul pe care l-am trimis”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.