Jurnalista Alexandra Penescu (25 de ani), fiica lui Cornel Penescu, fostul finanțator al lui FC Argeș, a fost implicată într-un accident auto violent miercuri seară, pe o stradă din Pitești.
Aflată la volanul unui Porsche Cayenne, Alexandra Penescu a fost acroșată de un șofer care a scăpat controlul autovehiculului pe care îl conducea. În coliziune a mai fost implicată o altă mașină care circula regulamentar, informează argesulonline.ro.
Mai multe ambulanțe și-au făcut apariția la fața locului, medicii acordându-i îngrijiri medicale șoferului care a provocat accidentul. Fiica lui Cornel Penescu s-a ales doar cu o sperietură, neavând nevoie de transportarea la spital.
„Un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Negru Voda din Piteşti, din direcţia Bascov către Centru, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit, iniţial, un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani, din Bascov, apoi un alt autoturism condus, tot din sens opus, de o femeie de 25 de ani (Alexandra Penescu- n.r.), din Bascov”, a informat Poliţia Argeş.
Alexandra Penescu are 25 de ani și e prezentatoare la postul local de știri Argeș TV.
- Sursă foto: Facebook Alexandra Penescu
{{text}}