Liga 1

DINAMO - SEPSI 1-2 // Atenție la ceață, arbitraj și Karanovici! „Câinii” se îndepărtează iar de play-off » Cum arată clasamentul

Articol de Răzvan Luţac  —  vineri, 13 decembrie 2019

Sepsi a învins-o pe Dinamo în Ștefan cel Mare, scor 2-1 (Dan Nistor '60 / Karanovic '76, '79), în primul meci al etapei cu #21 din Liga 1.

Dinamo n-a primit un penalty clar la 0-0 cu Sepsi, a rămas în 10, a fost întoarsă de elvețianul Karanovici și se îndepărtează de play-off.

O primă repriză cu câte-o ocazie în oglindă - Ștefănescu și Sorescu ratând la fel, din câțiva metri, reflex bun al portarilor - s-a încheiat alb. Albul ceții din "groapă", cea din care, la începutul reprizei secunde, doi arbitri n-au văzut un penalty clar pentru Dinamo.

Nici "centralul" Călin, nici tușierul Stroe n-au observat ceea ce nu putea fi ratat. Bouhenna tocmai respinsese în corner, cu mâna!, șutul lui Deian Sorescu.

Bouhenna, fundaș central algerian. Jucător de câmp cu o intervenție în stil Suarez, care a salvat Uruguayul exact la fel la "Mondialul" din Africa de Sud.

Întorși după "roșu"

Norocul lui Dinamo părea că Sorescu a prins o zi bună. Și, după o oră de joc, "câinii" au dat lovitura după o fază făcută de el. A primit de la Mihai Popescu, minge lungă, preluată bine și continuată excelent către Nistor. 1-0 în minutul 60!

Doar că același Nistor le-a dat emoții colegilor pe final. Luase un galben pentru proteste imediat după penalty-ul neacordat. Și, în minutul 72, a intrat cu talpa la Tincu și a fost eliminat. Suficient pentru ca Sepsi să prindă, în sfârșit, curaj.

Și să întoarcă prin același om. Karanovici. Din două centrări de pe dreapta venite la doar 3 minute una de alta. Goluri care o îndepărtează pe Dinamo de play-off. Și meci care ar trebui să-i îndepărteze pe Călin și Stroe de arbitraj pentru câteva luni bune.

14goluri din cele 32 marcate de Dinamo în acest sezon l-au avut pe Nistor ca marcator ori pasator decisiv: 4 reușite și 10 assist-uri

7goluri a marcat Karanovici în Liga 1, 5 dintre acestea venind de pe banca de rezerve

  • Aceasta este a doua înfrângere consecutivă pentru Dinamo, după meciul pierdut cu Hermannstadt (2-4).
  • Din luna august nu s-a mai întâmplat ca formația din „Ștefan cel Mare” să piardă două partide consecutive, când „roș-albii” capitulau în fața lui Poli Iași și a Chindiei Târgoviște.

950 de suporteriau asistat la meciul din această seară

dan nistor s-a certat cu fanii după meci

INTERVIU DAN NISTOR DUPĂ MECI

conferința lui uhrin

Dinamo - Sepsi 1-2

DINAMO: Piscitelli - Ciobotariu, Puljic, Popescu, Corbu - Mrzljak, Filip - Mihaiu, Nistor, Sorescu - Perovic 
Rezerve: Straton, Moura, Fabbrini, Bejan, Răuță, Popa, Moldoveanu
Antrenor: Dusah Uhrin Jr.

Sepsi (4-3-3): Niczuly - Dimitrov, Tincu, Bouhenna, Ștefan - Fulop, Vașvari, Deaconu - Peter Gal Andrezly, Carnat, Ștefănescu
Rezerve: Csiszer, Karanovic, Salli, Diakhite, Barisic, Safranko, Fejer
Antrenor: Leo Grozavu

Arbitru: Iulian Călin // Asistenți: George Neacșu, Gabriel Stroe
Stadion: Dinamo

Vezi și:

DINAMO // Dusan Uhrin are bagajele făcute: „Normal că sunt supărat pe jucători. În fotbal nu e nimic sigur”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.