Sporturi   •   Handbal   •   JOCURILE OLIMPICE

Vai de capul nostru! După Muntenegru, România va înfrunta la turneul preolimpic ori Rusia, ori Norvegia

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 13 decembrie 2019

România va întâlni ori Rusia ori Norvegia în turneul preolimpic. Plus Muntenegru și Coreea de Nord. Doar primele două obțin calificarea la JO.

Rezultatele incredibile din semifinalele Mondialului de la Kumamoto nu sunt deloc benefice nici pentru România! Toată lumea făcea calcule că „tricolorele” vor juca în turneul preolimpic cu Spania sau Olanda, nicidecum cu Rusia sau Norvegia.

Ei bine, Olanda a trecut de Rusia, 33-32, în prima semifinală, iar Spania a trecut la pas de Norvegia, 28-22, în cea de-a doua. Acum, Neagu și compania vor înfrunta, cu siguranță, la turneul preolimpic de anul viitor, 19-22 martie, pe una dintre marile forțe ale handbalului mondial.

În ultimii ani, naționala feminină a întâmpinat cele mai mari probleme chiar în jocurile contra Norvegiei și Rusiei. Le-am bătut rar și foarte greu. Sunt doar câteva excepții.


În aceste condiții, șansele „tricolorelor” de a ajunge la Tokyo se diminuează foarte mult, mai ales că turneul va avea loc, mai mult ca sigur, chiar pe terenul ocupantei locului 4 la Mondiale. Asta pentru că federațiile din Rusia și Norvegia, sunt unele dintre cele mai influente la nivel mondial.

Singura șansă a României ar fi să bată Muntenegru, echipa care s-a clasat pe locul 5 la actuala ediție, în fața căreia a pierdut greu, 26-27.

Ungaria prinde turneul preolimpic

Germania, o echipă care a jucat excelent la acest Mondial, fiind foarte aproape chiar de calificarea în semifinale, a ratat turneele preolimpice. Nemțoaicele au pierdut disputa pentru locurile 7-8 cu Suedia, 24-35! Marea beneficiară a acestui succes este Ungaria, care prinde turneele preolimpice grație locului 7 ocupat la Euro 2018!


Se știu câte trei echipe din fiecare grupă la turneele preolimpice.

Japonia (țara gazdă), Franța (campioana Europei), Brazilia (campioana Americii), Angola (campioana Africii) și Coreea de Sud (campioana Asiei) sunt deja calificate la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Tot acolo va merge și campioana mondială de la Kumamoto, care se va stabili dintre Olanda și Spania. 

Meci locurile 5-6

Muntenegru - Serbia 28-26

Meci locurile 7-8

Suedia - Germania 35-24

Semifinale

Olanda-Rusia 33-32

Spania-Norvegia 28-22

Grupa 1Grupa 2Grupa 3
Locul 2 CM

Spania/Olanda
Locul 3 CM

Rusia/Norvegia
Locul 4 CM

Rusia/Norvegia
SuediaSerbiaMuntenegru
ArgentinaChinaRomânia
SenegalUngariaCoreea de Nord

* primele două echipe se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo

** IHF stabilește locul de desfășurare a fiecărei grupe

*** meciurile se desfășoară între 19 și 22 martie

Citește și:

Analiza selecționerilor » Unde ne-au lăsat românii şi unde ne-au dus străinii?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.