Fotbal   •   Liga 1   •   Craiova - Voluntari 2-1

Craiova - Voluntari 2-1 // Cristiano Bergodi vede partea plină a paharului: „Am făcut cel mai bun meci din acest an”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 decembrie 2019

Cristiano Bergodi (55 de ani), antrenorul celor de la Voluntari, a oferit declarații după înfrângerea suferită de echipa sa în fața Craiovei, scor 1-2 (Cicâldău '74, Bălașa '89 / Papazoglou '54).

„Din păcate, am fost naivi. Am făcut probabil cel mai bun meci din acest an competițional. În prima repriză am jucat foarte, foarte bine, am dominat jocul. Însă pe final am stricat totul. Am vorbit deja în vestiar, pentru că nu se pot lua două goluri de această manieră.

Am condus și astăzi, iar după am fost egalați și în final am pierdut. La golul lui Bălașa era diferit marcajul față de ceea ce le-am cerut eu fundașilor. După jocul pe care l-am prestat, există speranță, normal”, a declarat Bergodi, la Look Plus.


„Este foarte greu să explicăm ce se întâmplă. Trebuie să găsim drumul spre victorii, pentru că avem nevoie să obținem puncte. Tot timpul e același scenariu: jucăm bine, înscriem, și după aceea pierdem. E trist pentru noi, pentru că suntem o echipă bună”

Athanasios Papazoglou, FC Voluntari 

„Exersez foarte mult la antrenamente și mă bucur că am marcat din lovitură liberă. Nu am jucat un fotbal bun azi, dar cred că am compensat cu ambiție și dăruire, și asta ne-a ajutat să luăm cele 3 puncte”

Alexandru Cicâldău, Universitatea Craiova

FC Voluntari este în continuare ultima în Liga 1, cu doar 8 puncte acumulate în 20 de meciuri.

VEZI ȘI:


Momentul care a stricat atmosfera pe „Oblemenco” » Fotbaliștii lui Pițurcă, huiduiți de propriii fani

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.