Dinamo n-a mai ocupat o poziție de top 6 de un an și aproape 4 luni și, în ciuda optimismului afișat de Dusan Uhrin, echipa se pregătește de al treilea sezon la rând în play-out.
Sloganul „Lăsați-ne să ne pregătim de Champions League!” s-a transformat în ultimii ani în „Luptăm să ajungem în play-off”.
Roș-albii sunt groggy după eșecurile cu Hermannstadt (2-4) și cu Sepsi (1-2), înfrângeri cu Eugen Neagoe, antrenor care era să moară pe banca de rezerve din cauza presiunii exercitate asupra lui la începutul mandatului său la Dinamo, și cu Leo Grozavu, tehnician chemat de două ori la București să semneze cu echipa, dar ținut prin lobby-ul hotelului. Play-off-ul a devenit o fata morgană pentru „câini”.
Era luna concediilor, în 2018
Ceea ce este realitate e că Dinamo nu a ocupat niciun moment o poziție de top 6 în actuala ediție. Și riscă să prindă play-out-ul pentru a treia oară la rând. Acum, cu 5 etape înainte de finalul sezonului regulat, e la 5 puncte de play-off.
Ultima dată când echipa din Ștefan cel Mare a ocupat o poziție de play-off a fost abia în etapa a 6-a a sezonului regulat din ediția 2018/2019. Adică pe 25 august 2018, după victoria cu Hermannstadt (2-1).
Au rămas de atunci Dan Nistor și Mihai Popescu, titulari și acum, Deian Sorescu și Denis Ciobotariu nu mai sunt rezerve, au urcat în primul „11”, iar Daniel Popa e rezervă.
Uhrin îi amenință pe jucători!
Dusan Uhrin a declarat că el vrea să continue și în 2020 în Ștefan cel Mare, indiferent de play-off, de play-out.
Cehul a precizat vizavi de viitorul apropiat al echipei: „Nu știu ce șanse mai sunt să fim în play-off, depindem de alte rezultate. Oricum, șansele sunt mai mici, mai rele decât înaintea partidei cu Sepsi. Eu rămân un optimist incurabil. Vorbesc cu jucătorii, sper, vreau să nu mai repetăm greșelile.
Cred că au și o problemă mentală, unii ar trebui să fie mai puternici. Credeți că eu nu aș vrea să fie mai puternici? Eu vreau să-i ajut să crească, dar ce să mai fac? E clar că nu suntem într-o poziție bună, dar trebuie să luptăm. Dacă nu vor reuși, OK, nu vor mai fi la Dinamo. La antrenamente, se face corect. La meciuri, nu mai e așa. Nu pot vorbi acum de plecări”.
9este locul pe care roș-albii au terminat sezonul precedent, cel mai slab din istoria de șapte decenii a grupării
5 etapemai are de disputat Dinamo în sezonul regulat: FC Botoșani (d), Astra (a), Voluntari (d), FCSB (a) și Gaz Metan (d)
8 punctea obținut Dinamo în turul campionatului, din 15 posibile, cu cele 5 adversare cu care mai are de jucat până la finalul sezonului regulat
{{text}}