FCSB - CRAIVOA // Victor Pițurcă, antrenorul oltenilor, nu-l mai lasă pe Mihai Bălașa pe banca împotriva fostei sale echipe, FCSB, ci va miza pe 22 decembrie pe omul său de încredere din defensiva oltenilor.
Mihai Bălașa (24 de ani) a semnat golul victoriei cu care U Craiova și-a luat la revedere de la propriii suporteri în 2019, pe „Ion Oblemenco”.
Fundașul de 24 de ani a înscris cu capul și juveții au învins cu 2-1 pe FC Voluntari. Duminică, oltenii și Bălașa se vor duela la București cu FCSB. Iar Victor Pițurcă nu mai vrea să-l scoată pe Bălașa din primul „11”, mizând în continuare pe pofta lui de revanșă față de formația roș-albastră.
Nu l-a scos nici când a greșit
În tur, la chiar primul meci al managerului pe banca tehnică a alb-albaștrilor, cu FCSB (0-1), Mihai a fost ținut pe banca de rezerve. Pițurcă a crezut că e mai bine așa, să nu-l expună pe apărător, în Bănie, pe un stadion arhiplin, împotriva echipei de la care tocmai sosise cu un lună înainte.
Între timp, situația s-a schimbat, iar Bălașa a devenit piesă de bază în formația Craiovei. Stoperul nu a mai ieșit din primul „11” nici dacă a greșit la Astra (0-1). Drept dovadă, antrenorul l-a titularizat în continuare, iar jucătorul l-a răsplătit sâmbătă seară cu golul victoriei. Acum, cu FCSB, vrea să mizeze tot pe Bălașa contra foștilor săi coechipieri.
Pus pe glume
Piți a recunoscut că l-a bucurat evoluția și golul reușit de apărătorul său: „El a greșit cu Astra, apoi a dat golul victoriei cu Voluntari. E bine. Uite că nu m-am gândit, el a greșit și la FCSB pe terenul de la Giurgiu, poate era mai bine să nu-l fi folosit. Glumesc.
Mi-a plăcut mult că am câștigat, asta contează, doar cele 3 puncte, nimic altceva. Eu le-am zis băieților să joace până la final, că sigur vom da gol”.
- Sursă foto: Facebook Universitatea Craiova
2 goluriîn 14 etape a strâns Bălașa pentru U Craiova
78 de meciuria adunat Mihai Bălașa în tricoul FCSB-ului și-a marcat un gol acolo
Atent la cartonaș
Mihai Bălașa a dorit foarte mult să joace în partida fostei sale echipe, FCSB, după ce Gigi Becali l-a dat afară, practic, din lot.
Tocmai de aceea târgovișteanul a fost atent în duelul cu Voluntari, fiindcă dacă mai lua un cartonaș galben, atunci ar fi ratat confruntarea cu roș-albaștri, având deja 6 avertismente în palmares.
Match Preview FCSB - Craiova:
Vezi și:
Victor Pițurcă a prins curaj după victoria cu Voluntari: „Mergem la București să câștigăm cu FCSB!”
{{text}}