Europa League

CFR CLUJ - FC SEVILLA // Campionii, demoralizați după tragerea la sorți: „Chiar suntem supărați! Ne doream să avansăm cât mai mult”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 16 December 2019

CFR Cluj, campioana României, va da în „șaisprezecimile” Europa League peste FC Sevilla, una dintre specialistele competiției. Tragerea la sorți l-a demoralizat pe Bogdan Mara, directorul sportiv al „feroviarilor”. 

  • Prima manșă va avea loc la Cluj, pe 20 februarie, în timp ce returul va avea loc o săptămână mai târziu, la Sevilla

„De data aceasta, chiar suntem supărați. Suntem mai dezamăgiți decât am fost până acum. Am ajuns să jucăm cu cea mai titrată echipă din această competiție. E o echipă care tratează foarte bine această competiție. Aș fi vrut Malmo, LASK Linz, Basel. Sau Espanyol, dacă tot e să vorbim de o echipă din Spania. 

E extraordinar ce am realizat până acum, am făcut 12 puncte într-o grupă infernală. Ajungând aici, normal că ne doream să avansăm cât mai mult”, a declarat Dan Petrescu, la TV Digi Sport.   

„După rezultatele pe care le are, cred că lui Dan Petrescu i se vor deschide porțile spre o echipă din străinătate, din Anglia, din Spania. Până atunci, avem nevoie de el în Europa League”  - Bogdan Mara, director sportiv CFR Cluj, despre o eventuală plecare a lui Dan Petrescu

FC Sevilla vine din grupa A din Europa League, pe care a încheiat-o pe primul loc, peste APOEL, Qarabag și Dudelange. În campionat, formția fostului selecționer iberic Julen Lopetegui e pe locul 3, la patru lungimi de liderul Barcelona.  

Vezi și: 

CFR CLUJ - FC SEVILLA // Prezentarea adversarei din „16-imile” Europa League: specialistă a competiției, multe vedete și o cotă de piață uluitoare 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.