Doctorul Jean-Francois Payen, medicul lui Michael Schumacher (50 de ani), a declarat că fostul pilot de Formula 1 se află sub un nou tratament, care ar putea dura până la trei ani.
„Schumacher se află încă sub tratament, unul care poate dura până la trei ani. Este un plan între unul și trei ani, pentru regenerare. Îl vizitez constant și stau de vorbă cu familia lui despre progresul pe care îl face.
Soția lui vede lucrurile foarte clar și face totul ca Michael să aibă cele mai bune condiții”, a declarat doctorul Jean-Francois Payen.
Medicul n-a făcut precizări cu privire la starea actuală de sănătate a multiplului campion mondial.
ACCIDENT TERIBIL
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident în timp ce se afla la schi. El a fost diagnosticat cu un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală, fiind operat de două ori la spitalul din Grenoble.
A fost transferat pe 16 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne. A fost externat pe 9 septembrie 2014 și până în prezent la fost tratat în locuința lui din localitatea elvețiană Gland.
21 de ani, cu 4 sezoane de pauză, între 2006 și 2010, a durat cariera lui Michael în Formula 1. A debutat în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, și s-a oprit în 2012, în Brazilia.
Prima victorie a obținut-o tot în Belgia, la doar un an de la debut. Au urmat altele 90, 7 titluri de cel mai bun pilot din lume, 155 de podiumuri și 68 de plecări de pe prima grilă de start. Schumacher a început la Jordan, a continuat la Benetton și a cunoscut măreția la Ferrari.
Neamțul are în CV distincții impresionante. În aprilie 2002, datorită contribuțiilor aduse sportului și datorită implicării active în colectarea de fonduri pentru copiii nevoiași, a fost numit Campion UNESCO al sportului, intrând într-o galerie selectă de 9 persoane, printre care se mai numără Sergey Bubka, Justine Henin sau brazilianul Pele.
Schumacher are în palmares și două titluri de cel mai mare sportiv al anului, în 2002 și 2004. A mai fost nominalizat în 2001, 2003, 2005 și 2007.
{{text}}