Gigi Becali (61 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, ia în calcul varianta ca din 2020 să joace meciurile din Liga 1 pe noul stadion de lângă Arcul de Triumf din București.
De 8 ani, FCSB este echipa care a jucat cele mai multe meciuri pe Arena Națională, 138 din cele 221 disputate până în acest moment. Doar că situația se poate schimba din vara anului viitor, odată cu startului noului sezon competițional.
Gigi Becali i-a anunțat pe cei din echipă că va purta discuții cu oficialii Companiei Naționale de Investiții pentru ca FCSB să joace pe noul stadion Arcul de Triumf.
„Așa este. Ne dorim să jucăm în noul sezon și la Arcul de Triumf. Dar meciurile importante tot pe Arena Națională o să le disputăm. Dacă avem un stadion frumos în centru, de ce să nu jucăm acolo? Mergem și acolo. Mi-a zis multă lume că o să fie un stadion frumos, așa că jucăm și acolo. Care e problema?!", a punctat, ieri, patronul vicecampioanei.
Noul stadion de lângă Mănăstirea Cașin va avea 8.207 locuri, iar în acest moment se lucrează la intensitate maximă la ridicarea arenei. Din informațiile primite de la constructor, a început deja montarea stâlpilor, fundația este turnată în proporție de 85%, iar lucrările de execuție pentru suprastructură sunt în proporție de 35%.
Au existat unele întârzieri în finalizarea unor lucrări de infrastructură condiționate de devierea unei conducte de apă.
Cei de la FCSB nu sunt singurii care și-au manifestat interesul de a juca pe stadionul Arcul de Triumf. Au mai făcut-o cei de la Rapid: „Din ce am înţeles de la domnul primar, până se termină construcția la Rapid ne vom muta pe stadionul Arcul de Triumf. O să fie gata în mai. Eu trec în fiecare zi pe acolo și îmi place", spune Daniel Pancu.
Pe lângă terenul de fotbal, complexul de la Arcul de Triumf va mai cuprinde: spații urbane exterioare, parcare subterană, centru pentru recuperarea sportivilor cu cameră hiperbară pentru terapie cu oxigen, aparatură medicală specifică de recuperare, piscină, saună, sală de conferințe și zonă VIP.
{{text}}