Cristi Borcea, 49 de ani, se consideră vinovat că nașul său, Gigi Becali, 61 de ani, a făcut pușcărie în cazul „Valiza”.
„Eu nu am făcut blaturi, dar am făcut tot timpul tot posibilul să câştige Dinamo. Luam toate măsurile pentru a câştiga un meci. Mai mult de atât, naşul meu, Gigi Becali, s-a dus la puşcărie din cauza mea, pentru că nu am putut să fac un meci nul cu el, meci care pe Dinamo nu o afecta absolut deloc.
Cred că asta spune tot, nu? Eu am fost corect şi i-am spus lui Gigi Becali înaintea meciului că este exclus să facem meci nul. Apoi s-a dus la Cluj şi a ajuns la puşcărie”, a declarat Cristi Borcea, la Realitatea Sportivă.
3 ani de închisoare pentru Becali
Pe 4 mai 2008, Dinamo și FCSB aveau meci direct în penultima etapă din Liga 1, iar roș-albaștrii aveau nevoie de un punct pentru a juca cu titlul pe masă în ultima rundă cu Gloria Buzău, considerat un meci facil.
„Câinii” s-au impus în fața roș-albaștrilor cu 2-1, iar Gigi Becali a mers cu valiza de bani la Cluj, pentru a-i premia pe jucătorii de la Universitatea, care aveau meci cu CFR Cluj, formație aflată în lupta la titlu alături de FCSB. Formația din Gruia a câștigat și automat și-a adjudecat titlul de campioană, însă viața lui Gigi Becali a luat o altă turnrură.
Becali a fost interceptat de DNA și pus sub acuzare, apoi condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru că voia să ofere 1,7 milioane de euro pentru jucătorii Universității Cluj. Decizia finală a fost dată pe 4 iunie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție. În același dosar au mai fost condamnați Teia Sponte, la doi ani cu suspendare, și Victor Pițurcă, la un an de închisoare cu suspendare.
{{text}}