Ivan Patzaichin, 70 de ani, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, din 1968, 1972, 1980 și 1984, a vorbit despre încercările unei cariere fabuloase și a dezvăluit cum au arătat copilăria și începuturile în sportul de performanță. Totul în cadrul emisiunii "Prietenii lui Ovidiu" de pe GSP.RO.
- Ivan, care a fost proba ta preferată?
- O mie de metri! Acolo m-am simțit cel mai bine! A fost proba mea de suflet. Pe vremuri era o singură probă la Olimpiade. Eu am fost la cinci ediții de Jocuri Olimpice și la patru am luat medalii.
- Ți-a scăpat una.
- Doar la Montreal n-am luat, dar atunci Nadia a fost simbolul. La Montreal m-am pierdut pentru că m-am speriat... Eram prea în față și m-am pierdut. Nu știam unde îmi sunt adversarii. Aveam avansul prea mare, m-am blocat și am abandonat cursa. Proba de simplu mi-a plăcut cel mai mult. Acolo erai singur și conta foarte mult tot ce făceai.
- Dar ai luat medalie la dublu la prima participare, în Mexic, în 1968.
- Alături de Serghei și toată lumea zicea că am câștigat datorită lui, că deja era campion mondial și cu șase ani mai mare ca mine. Și asta m-a înrăit, că la următoarea Olimpiadă trebuie să câștig și să demonstrez celor care n-au crezut în mine că am calități de campion. Gândul meu era la Munchen, să demonstrez!
- Și-a venit Munchen și momentul istoric!
- Și mi s-a rupt pagaia. Ha, ha, ha!
- Dar...
- Norocul meu a fost că mi s-a rupt pagaia în serii. Nu existau vâsle de carbon ca acum, toate erau din lemn. Pe vremea aia trebuia să te prezinți la start și cu o pagaie de rezervă. Dacă ți se întâmpla ceva în primii 25 de metri, ridicai vâsla deasupra capului, se oprea cursa și o reluai cu pagaia de rezervă. La mine s-a rupt în 2-3 metri, la a doua lovitură. Am ridicat-o deasupra capului, dar arbitrii n-au văzut. Sau cred că nici n-au vrut să vadă!
- Cum așa?
- Păi, eu în urmă cu un an am venit pe locul 2 la Mondialele de la Belgrad. Îmi știau valoarea! Știau că sunt un pericol și că trebuie să fiu în top! Din inerție, barca mea a depășit 25 de metri și în momentele alea, gata! Credeam că visul meu s-a terminat și nu puteam să mai fiu campion la simplu.
- Și-ai continuat așa!
- Da, cu pagaia ruptă, cu un ciot am continuat! Știam că primii trei se duceau în semifinale, iar următorii trei în recalificări. Toată speranța mea era să ajung la linia de sosire. Să nu ies din culoar sau să mă răstorn. Ăia își făcuseră și dușurile până când am ajuns eu!
- Ai ajuns până la capăt.
- Toată lumea mă aplauda ca la atletism, când te chinui! Eu vâsleam cu un ciot! Până la urmă am ajuns, a fost totul în regulă la controlul tehnic, dar în buletinul oficial mă puseseră ca abandon! Ei îmi știau valoarea și au zis că nu am cum să vin așa în urmă... Mă trecuseră abandonat! Dar am făcut contestație și m-au primit în recalificări. Din momentul ăla am câștigat recalificări, semifinală, finală!
{{text}}